Adrian Mititelu, despre Valerică Găman, Mihai Costea și Ștefan Bărboianu: „Nu au câștigat nimic”

Catalin Anghel
SportPictures

Fotbaliștii promovați de FCU Craiova în fotbalul mare l-au dezamăgit pe Adrian Mititelu. Acesta nu vrea să mai repete greșelile trecutului!

Adrian Mititelu spune că s-a convins de faptul că nu poate face performanță cu jucători români. Acesta a încercat să producă rezultate bune în 2009. Atunci, la FCU Craiova evoluau jucători promovați de trupa din Bănie, precum Valerică Găman, Silviu Lung Jr., Ștefan Bărboianu sau Mihai Costea. Nu a fost suficient, chiar dacă, la acea vreme, oltenii erau lăudați pentru felul în care jucau.

Adrian Mititelu, despre Valerică Găman, Mihai Costea și Ștefan Bărboianu!

„Eu am fost cel mai mare naționalist. Nu a existat unul mai mare în fotbalul românesc. Aveam o echipă de olteni. Voiam olteni cât mai mulți. Eu am debutat cei mai mulți tineri. Erau Găman, Bărboianu, Firțulescu, Silviu Lung, Mihai Costea, Ologu. Mi-am dat seama că, doar cu tinerii, poți avea doar o echipă frumoasă. Ce știți voi despre Universitatea Craiova din 2009?

O să îmi spuneți că ce echipă frumoasă era. Dar ce a obținut? Locul 7. Bine, erau echipe puternice atunci. Steaua, Dinamo, Timișoara, Urziceni, Vaslui, Bistrița, Gaz Metan. Nu au câștigat nimic. E un adevăr. Dacă băteam pe Vaslui în ultima etapă, terminam pe locul 4. A fost un capăt de drum pentru noi. A fost mai rău apoi”, spune Adrian Mititelu, la podcastul GSP „2 la 1”.

FCU Craiova a retrogradat cu străini de valoare

FCU Craiova a avut mai mulți jucători străini de valoare în lot, în sezonul trecut, dar alb-albaștrii tot au retrogradat. Pentru trupa din Bănie evoluau Juan Bauza, William Baetem, Bahassa, Sidibe, dar și Van Durmen. Nu a fost suficient pentru a face performanța despre care Adrian Mititelu vorbește. Cu toate acestea, patronul clubului pare hotărât să rămână fidel strategiei.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.