Adrian Mititelu, euforic înaintea verdictului CEDO: „Va fi ceva revoluționar”

Claudia Grosu
Adrian Mititelu Răzvan Burleanu

Adrian Mititelu vede luminița de la capătul tunelului

Adrian Mititelu a primit o veste care îi alimentează speranțele în unul dintre cele mai importante procese pe care le poartă de mai bine de un deceniu. Patronul FCU Craiova a reacționat după ce a aflat că dosarul său de la CEDO se apropie de un moment decisiv, verdictul fiind așteptat pe 18 iunie. Litigiul are la bază celebra dezafiliere a FC Universitatea Craiova din 2011. Decizie luată în perioada în care Federația Română de Fotbal era condusă de Mircea Sandu. Dumitru Dragomir se afla la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal.

„Aștept de 5 ani și credeam că va mai dura vreo doi ani”

În 2021, Mititelu a pierdut la Curtea de Apel București procesul prin care solicita despăgubiri de aproximativ 300 de milioane de euro pentru prejudiciile pe care susține că le-a suferit în urma dezafilierii. Instanțele din România au considerat că nu sunt competente să judece un litigiu provenit din activitatea fotbalistică. Motiv pentru care omul de afaceri s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului.

Acesta susține că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și la accesul la justiție. O eventuală decizie favorabilă din partea CEDO ar putea redeschide cazul în România. Mititelu s-a declarat surprins de rapiditatea cu care a fost soluționat dosarul la Strasbourg și crede că verdictul ar putea avea consecințe importante nu doar pentru el, ci și pentru alte litigii similare.

„Nu mă așteptam ca CEDO să dea o soluție atât de repede. Aștept de 5 ani și credeam că va mai dura vreo doi ani. Eu sunt încrezător și sunt optimist pentru că decizia are implicații uriașe. Va fi ceva revoluționar și ar simplifica toată problema”, a declarat Adrian Mititelu pentru FANATIK.

„Instanța s-a speriat de prejudiciul mare și a spus că nu este de competența sa”

Patronul FCU Craiova susține că miza principală a procesului nu este doar obținerea unor despăgubiri. Ci recunoașterea faptului că instanțele din România ar fi trebuit să analizeze fondul cauzei. „Eu am atacat la CEDO faptul că mi s-a încălcat accesul la un proces echitabil, pentru că speța nu a fost judecată în România. Instanța s-a speriat de prejudiciul mare și a spus că nu este de competența sa și că trebuie să merg în Elveția”, a explicat acesta.

Mititelu consideră că una dintre cele mai controversate situații din acest caz a fost faptul că i s-ar fi cerut să își caute dreptatea în cadrul structurilor FRF, instituția care a decis dezafilierea clubului său. Cu toate că se declară optimist înaintea verdictului din 18 iunie, omul de afaceri preferă să rămână prudent până la anunțarea deciziei finale. „După 9 ani suntem în fața unui moment important, dar vreau să rămân rezervat”, a concluzionat Adrian Mititelu.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu