Familia lui Adrian Mititelu încă se consideră stăpână pe Universitatea Craiova, în timp ce clubul din Liga 2 refuză să plătească pentru licențiere!
Adrian Mititelu a pornit un nou scandal în fotbalul românesc. După o perioadă de liniște, când FCU Craiova s-a zbătut în Liga 2, patronul alb-albaștrilor s-a întors cu forțe proaspete. A investit milioane de euro, doar în ultimii ani, dar fără rezultate. Tot în B a ajuns echipa, iar acum, trupa din Bănie nu mai are bani. Finanțatorul formației nu e dispus să vândă din proprietăți, doar ca să salveze situația. El crede că se va descurca.
Vladislav Blănuță și Juan Bauza pot salva FCU Craiova. Cei doi pot fi vânduți pentru sume mari, pentru un total de aproximativ 4.000.000 de euro. Adrian Mititelu consideră că este un buget suficient de mare pentru a forma un nou lot competitiv.
Adrian Mititelu spune că Universitatea Craiova este a lui!
Cu prilejul unui nou scandal cu FRF, Adrian Mititelu a lansat un mesaj pe Facebook-ul clubului. Omul de afaceri a ținut să le transmită oltenilor că Universitatea Craiova este a lui și a familiei sale și că nimeni nu are cum să comenteze în legătură cu acest aspect.
„Eu am mai multe puncte și o să fiu nevoit să reamintesc niște lucruri. Poate ați uitat anumite aspecte legate de acest scandal. Primul punct pe care-l supun explicațiilor e despre povestea familiei noastre și despre povestea Universității Craiova. Mă înjură suporterii, mă înjură unii care au plătit 20 de bilete la echipă și vorbesc ei de Universitatea Craiova. Eu, care am băgat tot aici nu am voie să vorbesc.
Eu, dintre toți, am prețuit cel mai mult acest brand. Eu sunt cel mai în măsură să vorbesc despre acest brand că îmi aparține mie și familiei mele. Vă convine sau nu vă convine, brandul Universitatea Craiova aparține familiei Mititelu”, a declarat Adrian Mititelu.
- Gigi Becali cumpără marca Steaua: „O iau cu 100 de milioane de euro”
- Gigi Becali, reacție după atacul lui Sorin Cârțu: „Nu le convine”
- Sorin Cârțu a avut un mesaj pentru Mihai Rotaru
