Adrian Petre, Dragoș Nedelcu și Marco Dulca, jucătorii pe care Universitatea Craiova îi putea relansa în Superliga României!

Catalin Anghel

Universitatea Craiova a avut șansa să îi transfere gratis pe Adrian Petre, Dragoș Nedelcu și Marco Dulca!

Adrian Petre, Dragoș Nedelcu și Marco Dulca puteau să fie transferați liberi de contract de Universitatea Craiova. Mirel Rădoi îi cunoaște foarte bine pe cei trei fotbaliști și chiar avea nevoie de fiecare dintre aceștia, în lotul formației din Bănie. Totuși, antrenorul nu a considerat că se poate folosi, în acest moment, de foștii lui elevi de la loturile naționale ale României.

Adrian Petre, Dragoș Nedelcu și Marco Dulca, jucătorii pe care Universitatea Craiova îi putea relansa în Superliga României!

Adrian Petre a avut mari probleme, în ultimii ani. El a ajuns să joace în diviziile inferioare ale României, după ce, în 2019, făcea parte din acea generație de excepție antrenată de Mirel Rădoi. România U21 ajungea în semifinalele EURO, cu atacantul pe care Universitatea Craiova îl putea transfera, în vară. Trupa din Bănie a preferat să parieze pe Etim, un jucător care încă nu se ridică la nivelul așteptărilor.

Ofensiva Universității Craiova are probleme în ultima vreme. Assad și Nsimba nu reușesc să mai marcheze așa cum o făceau în debutul sezonului. Mirel Rădoi a încercat să îi dea șanse și lui Etim, în timp ce Ștefan Baiaram a fost ținut mai mult pe bancă. Această strategie a fost criticată aspru, mai ales după eșecul oltenilor în fața rivalilor de la FCSB, pe Arena Națională.

Mirel Rădoi așteaptă un număr 6!

Mirel Rădoi a spus că șefii clubului i-au promis un nou număr 6 la Universitatea Craiova, dar nu l-au mai adus. Antrenorul îi apreciază pe Dragoș Nedelcu și pe Marco Dulca, pe care i-a avut elevi la tineret. Totuși, niciunul dintre aceștia nu au fost transferați în Bănie. Nedelcu a ajuns la CSA Steaua, în Liga 2, în timp ce Dulca a semnat cu Petrolul Ploiești.

  • Marco Dulca are 26 de ani și este cotat de Transfermarkt la suma de 300.000 de euro
  • Dragoș Nedelcu are 28 de ani și este cotat de Transfermarkt la suma de 350.000 de euro
  • Adrian Petre a ajuns la vârsta de 27 de ani și cea mai bună cotă a lui, conform Transfermarkt, era în anul 2019: 1,5 milioane de euro

În 3 minute poți să citești și:

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu