Ce șanse are Alex Mitrita să debuteze sub tricolor!

Alex Mitrita, fotbalistul Universității Craiova, își poate face debutul în tricoul echipei naționale a României, dar asta numai dacă o să îl impresioneze pe Contra!

Alex Mitrita a fost convocat în premieră la naționala mare a României. Pentru fotbalistul Universității Craiova, momentul este perfect. Olteanul se află într-o formă foarte bună, iar una din partidele de pregătire, cea cu Suedia, se joacă la Craiova. Selecționerul României a anunțat că nu o să schimbe foarte mult față de ultimele două meciuri pe care naționala le-a disputat, fapt ce diminuează șansele unui debut pentru fotbalistul din Bănie.

„Nu o să fac multe schimbări. Sunt jucători tineri pe care vreau să îi văd, dar nu o sa mai fie așa multe schimbări ca în ultimele două meciuri. Avem gândul de a introduce anumiți jucători, depinde cum îi simt la antrenamente. I-am adus ca sa îi vad și să debuteze. Sunt plăcut surprins. Cei noi s-au integrat bine, este o plăcere sa îi vezi antrenându-se. Ne trebuie continuitate”, a spus Cosmin Contra la conferința de presă premergătoare meciurilor cu Israel și Suedia.

Mitrita își poate face debutul la națională, în fața propriilor suporteri!

Meciul dintre România și Suedia se joacă pe Ion Oblemenco, iar dacă Mitriță nu o să joace cu Israel, ziua de 27 martie poate fi momentul perfect ca olteanul să debuteze sub tricolor. Suporterii Universității strâng rândurile și se pregătesc pentru meci. După ce doi fotbaliști din lotul Științei au fost convocați la echipa națională, oltenii au motive în plus să meargă la stadion și să-i susțină pe elevii lui Cosmin Contra.

„Hai la meci! Convocările lui Bancu si Mitriță sunt principalele două motive pentru care trebuie să umplem Peluza Nord și la meciul cu Suedia. Trebuie să fim alături de băieții noștri”, se arată într-un comunicat al Peluzei Nord Craiova.

Citește și: Vladimir Screciu se află în vizorul lui Cosmin Contra! 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *