Alexandru Gâdăr: „PNL este în sprijinul doamnei Olguța Vasilescu”

Catalin Anghel

Plecat din PNL, Alexandru Gâdăr a ajuns în echipa de consilieri formată de Marian Vasile, candidatul AUR pentru Primăria Craiova!

Marian Vasile, candidatul AUR pentru Primăria Craiova, și-a prezentat, luni, echipa de consilieri pe care și-a format-o. În această formulă și-a făcut loc și Alexandru Gâdăr, fostul candidat al celor din PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj.

Alexandru Gâdăr explică de ce a plecat din PNL

Alexandru Gâdăr spune că a plecat din PNL pentru că a simțit faptul că partidul a început să o sprijine pe Lia Olguța Vasilescu. Totul a plecat de la panourile în care liderii liberalilor s-au afișat în compania a doi dintre cei mai puternici oameni din PSD, Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu.

„Este este evident motivul pentru care am părăsit PNL. Îl vedeți pe stradă. Sunt acele panouri în care Partidul Național Liberal este, de fapt, în sprijinul doamnei Olguța Vasilescu. Consideră că în democrație trebuie să existe, în primul rând, o opoziție reală. În momentul de față, Marian Vasile a fost oferta cea mai clară. A demonstrat că poate să lupte și că poate să învingă actuala administrație a Craiovei. În urmă cu 4 ani a fost altă situație. Atunci nu am văzut pe nimeni din PNL alături de Olguța Vasilescu. Acum am mare încredere în Marian Vasile și în echipa lui”, a explicat Alexandru Gâdăr.

Olguța Vasilescu Nicolae Giugea

Marian Vasile vrea să scadă taxele și impozitele craiovenilor

Candidatul AUR la funcția de primar deja lucrează la un plan, despre care spune că va fi doar în folosul craiovenilor. Marian Vasile explică care sunt pașii prin care o să scadă taxele și impozitele craiovenilor: „Eu și echipa de consilieri vom avea grijă de banii craiovenilor. Vom reduce toate cheltuielile inutile. Vom reuși, astfel, să scădem taxele și impozitele craiovenilor. Asta vom face la sfârșitul lunii septembrie, cum intrăm în mandat.

Vom merge chiar până la eliminarea anumitor taxe, cum ar fi cea de parcare. Vom micșora tarifele la utilități, care sunt exagerate. Prin reducerea cheltuielilor, vom reuși să mărim salariile. Atenție! Nu salariile directorilor, nu a celor care stau în birou, ci a celor care îngrijesc, cu adevărat orașul, zi de zi. Nu boierimea pusă în fruntea regiilor”, a declarat Marian Vasile.

TAGGED:
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.