0.1 C
Craiova
luni, decembrie 4, 2023

Alexandru Pop, omul momentului în Superligă, se iubește cu blonda de la Drept

FOTO! Iubita lui Alexandru Pop îl susține negreșit. Atacantul Oțelului are un atu în fiecare etapă

Alexandru Pop (23 de ani) a reușit să înscrie de două ori în timpul victoriei echipei Oțelul cu UTA, scor 4-2. Performanța sa l-a adus în atenția tuturor, fiind desemnat cel mai bun fotbalist al etapei 16 din Superligă. De-a lungul meciului, atacantul gălățenilor a beneficiat de susținerea specială a iubitei sale, Sarah Lavinia Hribat, în vârstă de 22 de ani.

Iubita sa este blondă și este de la Drept

Alexandru Pop este omul momentului în Superligă. A ajuns la 7 goluri în Superligă, pe locul 3 în clasamentul marcatorilor. Atacantul Oțelului are un atu în fiecare etapă. Iubita Sarah Lavinia Hribat, studentă la Drept în cadrul Universității Babeș-Bolyai, îl susține negreșit, potrivit GSP.

Sarah a fost prezentă inclusiv la Sibiu, în victorie 4-2 contra celor de la UTA, și s-a lăudat pe Instagram cu reușitele partenerului.

Alexandru Pop: „Obiectivul l-am stabilit de la început, Mister ni l-a trasat”

N-aș spune cel mai bun meci din toată cariera mea. Azi am dorit să începem tare de la început și ne-a reușit, ne bucurăm. A ieșit bine până la urmă. Eu am mai făcut meciuri bune, sper să fac în continuare.

Nicu Stanciu a ratat un transfer la o echipă mare a Europei

Un scor necaracteristic Oțelului, nu? Eu nu sunt surprins. Cu toată că lumea spune că suntem o echipă mai defensivă, eu știu ce lot aveam și ce facem la antrenamente. Avem jucători de calitate în față, pot produce oricând ceva. Obiectivul l-am stabilit de la început, Mister ni l-a trasat. Nu vreau să îl spun cu voce tare! Deocamdată nu suntem în obiectiv”, a spus Alexandru Pop, atacant Oțelul.

Loading RSS Feed

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles