Pe vremea când presa îl ridica-n slăvi vrând-nevrând pe Nicolae Ceaușescu, de ziua lui de naștere marele om de stat sărbătorea obligatoriu și niște ani de „activitate revoluționară“. Foarte mulți ani, pentru că-și începuse respectiva activitate de mic.
Andrei Păunescu, crescut în acea perioadă lângă un tată (între altele) ziarist, n-a uitat asta. Cenaclul Flacăra, primit de către Andrei drept moștenire paternă, a prestat recent în formă nouă, cu orchestră simfonică. La Sala Palatului, înregistrarea fiind difuzată, de Ziua Națională, de către Antena 1. Primul eveniment trecut pe afișul spectacolului a fost acela că Andrei Păunescu se află „la 50 de ani de viață și 40 de ani de carieră artistică“.
Oricine a apucat Cenaclul în vremea lui de glorie, prima jumătate a anilor 80, dacă e să enumere nume grele de interpreți, o să spună Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Ștefan Hrușcă, Vasile Șeicaru, eventual Tudor Gheorghe (prezent doar ocazional în spectacole). Dacă Andrei nu i-ar fi fost fiu lui Adrian Păunescu, nu i-ar fi dat nimeni voie să se joace cu microfonul pe scenă de la vârsta de 10 ani.
Oricum, e de discutat despre cei 40 de ani de carieră. Andrei a debutat în urmă cu 40 de ani în Cenaclu și de atunci a activat ca interpret folk doar în cadrul lui. Dar în perioada 1985-1989 Cenaclul Flacăra a fost interzis, iar după Revoluție i-au fost necesari câțiva ani să se repună cât decât pe picioare, susținând până azi reprezentații cu multe intermitențe.
Unde mai pui că-n acești 40 de ani, Andrei Păunescu a scos un singur album de autor, Suntem aroganți, în 1999.
Sura foto principala: gsp.ro
În 3 minute poți să citești și:
Câteva anomalii privind stadionul „Ion Oblemenco“ și statuia care îl străjuiește
