Andrei Rațiu, aproape de contractul vieții

Claudia Grosu
Foto: Instagram

Prestațiile excelente l-au pus pe Andrei Rațiu în vizorul Barcelonei și al unor echipe din Premier Leagu

Fundașul român Andrei Rațiu (27 de ani) se află în atenția marilor cluburi europene. Dar șansele sale de a rămâne la Rayo Vallecano par tot mai mari. După prestațiile solide atât la club, cât și la naționala României, Rayo este gata să îi ofere internaționalului român un contract pe măsura valorii sale, conform Prosport.

Fundașul dreapta a fost titular în fiecare meci din La Liga

Rațiu, cotat la 12 milioane de euro, se află sub contract cu Rayo până în vara lui 2028. Clubul deține toate drepturile federative după ce a plătit 5 milioane de euro pentru a-i cumpăra cota de la Villarreal. În acest sezon, fundașul dreapta a fost titular în fiecare meci din La Liga și a jucat integral toate minutele. Deși salariul său actual, de 500.000 de euro pe an, se numără printre cele mai mici din club și din campionat.

Prestațiile excelente l-au pus pe Rațiu în vizorul Barcelonei și al unor echipe din Premier League, însă Rayo pare decis să îl păstreze și să îi acorde un salariu mai apropiat de statutul său: unul dintre cei mai buni fundași dreapta din Europa, după cum îl apreciază oficialii clubului. Clauza de reziliere a contractului său este de 25 de milioane de euro.

Rayo Vallecano ocupă locul 14

Românul a adunat 61 de meciuri pentru Rayo, cu trei goluri și patru pase decisive. Fiind foarte apreciat de suporteri și colegi. Ibericii notează că Rațiu vrea să se simtă „apreciat și iubit” în club, iar sezonul, inclusiv evoluția în Conference League, reprezintă o oportunitate de a confirma calitatea sa.

În La Liga, după opt etape, Rayo Vallecano ocupă locul 14, cu opt puncte, urmând să joace în deplasare cu Levante, locul 13. În plus, Rațiu a fost integralist în victoria României 1-0 cu Austria din preliminariile CM 2026, primind nota 7,2, una dintre cele mai bune aprecieri ale „tricolorilor”.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu