Universitatea Craiova a transferat un nou atacant. A înscris 8 goluri în 17 meciuri și e gata să câștige titlul în tricoul alb-albastru!
Alexandru Iamandache este mutarea cu care Universitatea Craiova începe campania de transferuri din această iarnă. Este vorba despre un nou atacant pentru formația din Bănie. Are 26 de ani, dar oltenii au mare încredere în el. A dat 8 goluri în Liga 2, pentru Afumați, în 17 meciuri jucate.

Atacant nou în Bănie. Mihai Rotaru a făcut primul transfer al iernii la Universitatea Craiova
„Știința a semnat cu unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din Liga a II-a, Alexandru Iamandache! Contractul său va începe de la data de 1 Iulie 2026 și va îmbrăca „armura” alb-albastră pentru 2 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Alexandru se află în ultimele 6 luni de contract cu echipa CS Afumați, dar, cu toate acestea, purtăm tratative pentru ca el să facă parte din lotul nostru încă din această iarnă. În acest sezon, a marcat 8 goluri în tricoul ilfovenilor în 17 partide jucate. Bun venit în familia Științei, Alexandru!”, este comunicatul oficial postat pe pagina de Facebook a celor de la Universitatea Craiova.
Filipe Coelho are soluții în atac!
Alexandru Iamandache poate ajunge la Universitatea Craiova chiar din această iarnă, chiar dacă cele două cluburi nu s-au pus încă de acord. Filipe Coelho așeaptă un nou atacant, dar tânărul fotbalist va avea o misiune grea. El se va duela pentru un loc în primul 11 cu jucători precum Ștefan Baiaram, Luca Băsceanu, Nsimba sau Assad.
- Universitatea Craiova are atacantul cerut de Constantin Gâlcă: „Este profilul de jucător pe care l-a dorit”
- Mircea Lucescu și-a făcut praf adversarii după România – Kosovo: „Au văzut că nu au cum să câștige împotriva noastră”
- Se fac două transferuri după UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2: „Am început discuțiile”
- OFICIAL. Universitatea Craiova a făcut primul transfer al iernii!
- VIDEO. Sorin Cârțu, despre transferul iernii
