fbpx

Atenție, șoferi! Se schimbă Codul Penal! Pentru ce veți primi închisoare cu executare

Un nou proiect de lege ar putea aduce pedeapsa cu închisoarea pentru șoferi, în cazul multor fapte pentru care în prezent se poate cere amânărea aplicării pedepsei sau suspendarea executării.

Acesta vine în completarea art. 192 din Legea nr. 286/2009 din Codul Penal, a fost înaintat Senatului și se află în dezbatere publică.  De asemenea, proiectul propune ca pentru anumite fapte de ucidere din culpă să nu se mai poată dispune decât executarea pedepsei în închisoare.

Astfel vor fi excluse prevederi precum renunțarea la aplicarea pedepsei, amânărea aplicării pedepsei sau oricăre forme de suspendare a executării din sfera consecințelor uciderii din culpă, în urma conducerii unei mașini pe drumurile publice, scrie ghidularadean.ro

În consecință, se va dispune doar pedeapsa cu închisoarea pentru pentru următoarele fapte de ucidere din culpă care au legătură cu conducerea unui vehicul:

  • șoferul nu deține permis de conducere;
  • permisul de conducere nu este corespunzător mașinii conduse;
  • permisul de conducere a fost retras sau anulat;
  • exercitarea dreptului de a conduce a fost supendat;
  • șoferul nu are dreptul să conducă vehicule în România;
  • o persoană a permis cuiva despre care știa că se află în una din situațiile de mai sus să îi conducă mașina (în această situație, pe lângă cel care se află în situațiile respective, răspunde penal și cel care încredințează mașina, proiectul excluzându-l și pe el de la posibilitatea obținerii aplicării, amânării sau suspendării pedepsei;
  • șoferul a condus o mașină sub influența alcoolului și îmbibația alcoolică era de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge;
  • șoferul a condus o mașină sub influența unor substanțe psihoactive;
  • persoanele care, fiind sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Motivele pentru aceste schimbări o reprezintă chiar statisticile privind accidentele de circulație și persoanele decedate în urma acestora. Acestea arată că există o diferență mare între media Uniunii Europene și media din România.

Inițiatorul legii consideră necesară această înăsprire a sancțiunilor pentru a se ajunge la un cadru preventiv eficient dar nu a menționat cum aceste măsuri ar avea ajunge să aibă efectele dorite.

3 minute poți să vezi și: Decizie crucială în cazul Caracal! Gheorghe Dincă a fost scos din penitenciar

Panică pe piața muncii! Încep disponibilizările în masă

Exodul românilor continuă: În ce ţări vor să lucreze cei care părăsesc țara

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0