Basarab Panduru glumește despre noul antrenor al Craiovei: „Coelho înseamnă iepure”

Claudia Grosu
foto: captură video DigiSport

Basarab Panduru, haz de necaz după venirea lui Coelho la Craiova: „Sper să nu fugă ca un iepure”

Basarab Panduru a făcut haz de necaz după ce Mihai Rotaru l-a instalat pe portughezul Filipe Coelho în funcția de antrenor al Universității Craiova. Fostul internațional, care a evoluat ani buni în Portugalia, la Benfica și Porto, a recunoscut că nu știe nimic despre noul tehnician al oltenilor.

„Să sperăm că nu fuge și el la fel de repede”

„Nu știu cine vine în România, dar fac o glumă: în general, Coelho fuge mai repede decât Rădoi. Coelho înseamnă ‘iepure’ în portugheză. Să sperăm că nu fuge și el la fel de repede. Este o glumă, bineînțeles”, a spus Panduru, conform GSP.

Analistul TV a mai adăugat că nu are informații concrete despre noul antrenor: „Am citit că a fost antrenor secund, dar nu știu nimic despre el. Se vorbea de Rui Jorge, care avea experiență la naționala U21, dar până la urmă a venit Coelho. Ce pot să-i spun? Bine ai venit, nu te întreb dacă știi unde ai venit, dar îți urez baftă și îți țin pumnii.”

„Este profilul pe care l-am dorit. De mai mult timp știam ce căutăm”

Panduru a glumit și pe seama bugetului clubului din Bănie: „Nu mă miră alegerea, pentru că nu știu câți bani are Craiova să aducă un antrenor mare. Cei care au trecut pe la Porto sau Benfica cer milioane.” În prezent, Universitatea Craiova se află pe locul 4 în campionat, cu 29 de puncte, dar fără victorie în ultimele trei meciuri.

La rândul său, patronul Mihai Rotaru a explicat că numirea lui Coelho nu este deloc întâmplătoare: „Este profilul pe care l-am dorit. De mai mult timp știam ce căutăm, în cazul unei despărțiri de antrenor. Prima condiție: să fie un antrenor străin. Cu antrenori străini am cucerit toate trofeele – două Cupe și o Supercupă. În plus, ne-am dorit un antrenor tânăr, de până în 50 de ani, provenit dintr-o școală fotbalistică puternică. Portugalia este una dintre ele.”

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu