VIDEO: O urmărire ca în filme între un BWM și un Logan s-a încheiat cu un accident grav!

Claudia Grosu

A crescut numărul băieților care se cred în jocurile video: ,,cred că-s subiecte unde doar în Need for Speed se pot dezbate”!

Bacăul a găzbuit o urmărire deosebit de intensă, cu un final destul de grav. O Dacia Logan a poliţiei a urmărit un bărbat care conducea un BMW Seria 1, ce nu s-a sfiit să atingă viteze uriaşe pe străzile circulate ale oraşului.

Cursa nebună n-a durat mai mult de un minut, şi asta din cauza manierei de condus extrem de periculoase a celui de la volanul maşinii urmărite. Chiar dacă a ajuns să circule într-o zonă cu străzi înguste, pe un drum fără prioritate, unde ar fi trebuit să cedeze trecerea sau chiar să oprească la indicatorul STOP, acesta a continuat să gonească cu iresponsabilitate maximă, până când, într-o asemenea intersecţie s-a izbit violent într-un automobil care circula pe drumul intersectat, cu prioritate. Cele două automobile au fost puternic avariate, însă toţi ocupanţii au scăpat cu viaţă.

https://www.facebook.com/daniel.popa.927758/videos/642344796338432

Șoferul BMW-ului a fost reţinut ulterior sub acuzarea de tentativă de omor calificat, pe lângă încălcările din trafic pe care le-a comis.

,,Pentru cine se întreba cum arată o urmărire văzută dintr-o maşină de poliţie, acum are ocazia să-şi găsească răspunsul. Că este Logan, că-i neperformant şi că nu are caii putere pe care îi deţine un autovehicul sport nipon ori bavarez, iar de ţinut după fumul lăsat de o astfel de maşină sunt zero şanse, cred că-s subiecte unde doar în Need for Speed se pot dezbate. Dacă ţi-a dat prin gând să încerci o astfel de formă de adrenalină, gândeşte-te că în stradă nu eşti doar tu cu bolidul tău şi maşina de poliţie. Mai sunt şi alte persoane pentru siguranţa cărora devii responsabil, iar cel din imaginii, ce s-a crezut probabil personaj în jocurile video, este acum reţinut sub aspectul săvârşirii infracţunii de tentativă la omor calificat”, a remarcat polițistul de la volanul Daciei Logan.

Știm cine nu va antrena FCU Craiova: lista neagră a lui Mititelu!

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.