17.3 C
Craiova
duminică, iunie 15, 2025

Bulgaria trece la EURO, România riscă să i se taie fondurile

Țara noastră nu îndeplinește în prezent niciunul dintre cele patru criterii pentru trecerea la EURO, în schimb, Bulgaria face pasul cel mare

Vecinii bulgari ne-au luat-o din nou înainte! Banca Centrală Europeană tocmai a dat undă verde Bulgariei pentru a trece oficial la moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026. Dacă totul merge conform planului, Bulgaria va deveni al 21-lea stat din Uniunea Europeană care adoptă moneda unică.

Comisia Europeană ne-a atras deja atenția

În timp ce Bulgaria se pregătește de euro, România rămâne pe tușă. Țara noastră nu îndeplinește în prezent niciunul dintre cele patru criterii-cheie pentru aderare, iar legislația locală nu e încă aliniată la normele europene. România are una dintre cele mai mari inflații din UE, peste 6% în 2024. În comparație, Bulgaria a reușit să o țină sub 2,8%. La noi, scumpirile vin din toate direcțiile: alimente, energie, salarii mai mari decât productivitatea, și lista continuă.

România a încheiat 2024 cu un deficit de 9,3% din PIB (față de maximum 3% permis de UE). Iar Comisia Europeană ne-a atras deja atenția: riscăm sancțiuni și tăieri de fonduri dacă nu luăm măsuri serioase. Deși nu am depășit pragul de 60% din PIB, direcția e clară: tot mai sus. Fără reforme și fără o colectare mai bună a banilor la buget, presiunea pe economie se accentuează.

România nici măcar nu a intrat în așa-numitul ERM II, „sala de așteptare” pentru zona euro. Leul nostru e încă prea instabil și expus la șocuri externe. Nu în ultimul rând, România nu are încă o legislație adaptată la normele Băncii Centrale Europene.

spot_img

ULTIMELE STIRI