Când revine FCU Craiova: „Am vorbit cu Adrian Mititelu”

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Adrian Mititelu e gata să se întoarcă în fotbal alături de FCU Craiova. În ce ligă revin oltenii și ce planuri are patronul echipei!

Mircea Bornescu ține legătura cu Adrian Mititelu și are informații în legătură cu o posibilă revenire a celor de la FCU Craiova în fotbal. FRF a exclus trupa din Bănie din competiții, momentan. Oltenii au șansa să revină, dacă vor obține aprobarea șefilor fotbalului românesc. Finanțatorul de la FCU își dorește să se întoarcă, vara viitoare, direct în Liga 2, dar lucrurile nu sunt tocmai simple.

Adrian Mititelu crede că instanțele îi vor rezolva toate problemele legate de fotbal. Totuși, pentru ca FCU Craiova să fie o trupă importantă în România, oltenii au nevoie și de un buget bun, de un antrenor pe măsură, de un plan, de suporteri și de liniște.

Când revine FCU Craiova!

„Din păcate, a fost un cumul de ghinioane la club. Ei au vrut să intre în concordat preventiv, o pre-insolvență, care să spun așa, dar faptul că judecătorii au intrat în grevă a făcut să se amâne totul. Între timp, FRF a venit cu decizia de a-i sancționa. Nu a fost vorba despre o dezafiliere, ci doar despre o retrogradare într-un eșalon inferior. Cum nu au apucat să se înscrie în Liga 4, nu au mai jucat nicăieri.

Judecătorii și-au reluat activitatea, iar FCU a intrat în concordat. Vedem de la vară ce se va întâmpla, eu îmi doresc mult să revină. Au posibilități, au o bază extraordinară. Eu știu că Adrian Mititelu își dorește foarte mult să revină din vară. Am mai vorbit cu Adrian Mititelu chiar acum o lună și era foarte optimist. Vrea ca FCU Craiova să revină în Liga 2 din vara viitoare”, a spus Mircea Bornescu, pentru digisport.ro.

Mircea Bornescu știe ce se întâmplă la FCU Craiova!

Mircea Bornescu nu este legat de FCU Craiova doar pentru faptul că a evoluat acolo. Fostul portar a fost și președinte la clubul lui Adrian Mititelu, dar pentru o scurtă perioadă. Totodată, acolo evoluează și fiul lui, pe care vrea să îl vadă la cel mai înalt nivel.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu