Suporterii Universității Craiova încă nu reușesc să revină într-un număr impresionant la stadion, dar Carlos Mora nu simte acest lucru!
Mihai Rotaru l-a demis pe Costel Gâlcă de frică să nu-i piardă pe toți suporterii Universității Craiova. Jocul alb-albaștrilor s-a schimbat, de când Mirel Rădoi a preluat trupa din Bănie, dar fanii încă nu au revenit în număr mare la stadion. Totuși, cei prezenți în tribunele arenei, la meciul cu U Cluj, au fost mult mai activi.
Carlos Mora, unul dintre cei mai apreciați jucători din Bănie, spune că nu a numărat spectatorii, dar a avut impresia că au fost foarte mulți, după felul în care aceștia s-au manifestat.
- Carlos Mora, impresionat de un coleg de la Universitatea Craiova: „Este un mare jucător”
- 3.5 milioane de euro pentru Carlos Mora!
Carlos Mora a transmis un mesaj pentru suporterii Universității Craiova!
„Am muncit foarte bine cu Mire. Și cred că grupul este fericit, cu dorinţă să lucrăm mai departe şi să arătăm pe teren ce am lucrat la antrenamente. Secretul formei mele din ultima perioadă este că dau tot ce pot, de parcă ar fi ultima partidă pe care o joc. Sun fericit şi mă simt bine ca fundaş dreapta. M-am descurcat bine pe această poziţie. Meciul trecut a fost destul de intens, dar mergem cu aceeaşi mentalitate, de a câştiga cele trei puncte, pentru că aşa trebuie să gândim dacă vrem să ne îndeplinim obiectivele.
Nu ştiu câţi spectatori au fost pe stadion la ultimul meci. Dar mi s-au părut foarte mulţi, după cum s-au manifestat. Mă simt fericit datorită lor. Mă bucur că răsplătim ceea ce fac pentru noi, că vin la stadion cu familia, în frig. Este un meci important cu Slobozia, în care trebuie să facem ceea ce am făcut în ultimele două meciuri, să luptăm şi să câştigăm, să adunăm puncte, pentru că sunt importante în acest moment” a declarat Carlos Mora.


Concurență serioasă pentru Carlos Mora!
Carlos Mora este fundaș dreapta la Universitatea Craiova. Acesta riscă să își piardă postul de titular, dacă Vasile Mogoș semnează, iar Mirel Rădoi nu schimbă sistemul de joc. Mai exact, antrenorul poate trece la o formulă 3-5-3, cu Mogoș, Maldonado și Badejli sau Zajkov pe fund, și Mora cu Bancu, în benzi.
