Cât câștigă Radu Drăgușin și George Pușcaș. Salarii colosale la nou promovata Genoa

Claudia Grosu
Foto: Colaj Instagram

Radu Drăgușin și George Pușcaș au salarii de invidiat: „Suntem din ce în ce mai aproape”

Jurnaliștii italieni au făcut publice toate salariile jucătorilor de la Genoa, inclusiv cele ale lui Radu Drăgușin și George Pușcaș. Echipa Genoa, recent promovată în Serie A, se află pe poziția 14 în clasamentul actual. Cu toate acestea, în ceea ce privește masa salarială, formația din Liguria se situează pe locul 10, cu un total de 21,9 milioane de euro net plătiți celor 27 de jucători din lot.

Radu Drăgușin se află printre cei cu cele mai mici salarii la Genoa. George Pușcaș stă ceva mai bine

Italienii sunt uimiți de suma impresionantă pe care Genoa o cheltuie pentru salarii, mai ales că depășește echipe care, cel puțin la începutul sezonului, erau considerate mai bine cotate, precum Sassuolo, Udinese sau Bologna. Cu toate acestea, trebuie menționat că doar Bologna, aflată pe locul 8, se situează mai sus în clasament decât Genoa.

Pentru suporterii din România, ar putea fi surprinzător faptul că Radu Drăgușin se află printre cei cu cele mai mici salarii la Genoa. La doar 21 de ani, fundașul câștigă anual 500.000 de euro net, conform informațiilor furnizate de sursa menționată. Aceasta, în ciuda faptului că el este jucătorul cu cea mai înaltă cotă de transfer.

Conform sursei citate, Drăgușin mai are contract cu Genoa până în 2027. Dar este foarte probabil să plece pe parcursul anului viitor, mai ales după prestațiile excelente pentru naționala României și calificarea la Euro 2024. Îl doresc mai multe echipe de top din Premier League, dar și AC Milan, așa cum a dezvăluit impresarul fotbalistului, Florin Manea.

„Vreau să spun că sută la sută până în vara viitoare Radu va juca la un club nu puternic, foarte puternic!”

“Eu sunt la Londra de ceva timp și am întâlniri aproape săptămânale cu echipe importante. Suntem din ce în ce mai aproape. Am vorbit cu Newcastle, cu Arsenal, cu Tottenham. Am și mesajele cu ei, conversații. Sunt echipe care întreabă.

Vreau să spun că sută la sută până în vara viitoare Radu va juca la un club nu puternic, foarte puternic! La primele 10 din lume. El își dorește în Premier League, dar să știți că și AC Milan îl place foarte mult. Am vorbit cu cei de acolo”, a explicat Florin Manea.

George Pușcaș are și el un salariu mai mare decât al lui Radu Drăgușin. Atacantul naționalei României încasează 900.000 de euro net la Genoa și mai are contract până în 2025. Este al 10-lea cel mai bine plătit jucător din lotul formației pregătite de Alberto Gilardino. Pușcaș a ajuns în această vară la Genoa, de la Reading, pentru trei milioane de euro.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.