Mihnea Rădulescu are șanse mai să fie titular în meciul dintre FC Voluntari și Universitatea Craiova, din Cupa României. Filipe Coelho l-a avut alături pe fotbalist, în cadrul conferinței de presă premergătoare jocului de joi seara. Extrema alb-albaștrilor a subliniat faptul că oltenii vor să câștige Cupa, iar duelul cu ilfovenii va fi tratat cu seriozitate maximă.
„Ne așteaptă un meci tare. Jucăm într-o competiție care pentru noi contează enorm. Trebuie să ne atingem obiectivul, ca și anul trecut, și suntem pregătiți să intrăm pe teren cu acest gând. După părerea mea, Voluntari este o nucă tare, poate pune probleme oricărei echipe, dar noi suntem pregătiți mental și fizic să luăm cele trei puncte. Suntem o familie, o echipă unită și este o atmosferă bună. Vreau să le urez suporterilor să vină în număr cât mai mare. Pentru noi sunt al 12-lea jucător. Fără ei, nu cred că aveam acest parcurs și le mulțumesc pentru asta”, a spus Mihnea Rădulescu.
Mihnea Rădulescu își așteaptă rândul
Filipe Coelho nu i-a dat prea multe minute, în acest sezon, lui Mihnea Rădulescu. Fotbalistul vine după o accidentare foarte rea, care l-a ținut departe de teren luni de zile. El și-a revenit spre finalul ediției trecute de campionat. Totuși, încă nu pare că i-a câștigat încrederea tehnicianului portughez, pentru a fi folosit în jocurile de campionat, ca titular. Rădulescu nu are o misiune ușoară. Are concurență serioasă în banda dreaptă.
Carlos Mora, David Matei și Samuel Teles sunt acum cei 3 fotbaliști pe care Filipe Coelho se bazează des pe partea dreaptă. Monday Etim este și el așteptat să revină în circuitul echipei din Bănie. Reamintim faptul că Mihnea Rădulescu era titular, în banda dreaptă, în debutul sezonului trecut, sub comanda lui Mirel Rădoi.
