Câți dintre tinerii Universității Craiova pot face pasul repede la prima echipă a alb-albaștrilor

Catalin Anghel
foto: facebook

Mihai Rotaru face investiții serioase la echipa a doua a Universității Craiova și așteaptă ca tinerii jucători să se ridice la nivelul așteptărilor!

Universitatea Craiova s-a axat pe echipa a doua, în această iarnă. Mihai Rotaru a făcut multe transferuri pentru formația alb-albaștrilor din Liga 3. Oltenii țintesc promovarea în B, iar pentru acest lucru, trupa din Bănie a adus mai mulți jucători în lotul antrenat de Ștefan Florescu. Tinerii au avut parte și de un cantonament în Turcia, urmat de meciuri amicale și în țară.

Tinerii alb-albaștri se pregătesc pentru promovare!

Echipa secundă a Universităţii Craiova a pierdut, scor 1-2, partida amicală disputată mariți, la Dragoslavele, în faţa formaţiei ACS Câmpulung Muscel. Golul alb-albaştrilor a fost marcat de Marian Danciu (‘34). Gazdele au înscris în minutele 29 şi 89.

Universitatea Craiova II a început meciul amical cu: Preda – Ristoiu, L. Popa, I. Neacşu, Folha – Spătaru, Şerban, Constantin – Danciu, Barbu, Ciurea. În repriza secundă au mai intrat: Glodean – Albu, Yabre, Lazar, Gîrgel, Sala, Cîrpici, Chifa, Gomes, Luţă, Buşa.

Câți dintre tinerii Universității Craiova pot face pasul repede la prima echipă a alb-albaștrilor

Printre tinerii de la formația secundă a Universității Craiova se numără și mulți jucători care deja au debutat la prima echipă a trupei din Bănie. Este vorba despre Constantin, Danciu, Barbu sau Sala. Fiecare dintre aceștia are un avantaj în fața colegilor din Liga 3, pentru că deja au luat pulsul jocului de pe prima scenă a fotbalului românesc. Momentan, Filipe Coelho nu se va baza pe ei, pentru că presiunea luptei la titlu este prea mare.

Antrenorul portughez de la prima echipă are la dispoziție 3 jucători U21, pe care se bazează în campionat. Tehnicianul încearcă să se descurce cu David Matei, Luca Băsceanu și Darius Fălcușan. Totodată, Filipe Coelho așteaptă ca Mihnea Rădulescu să fie refăcut 100%.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu