FCU Craiova, comunicat dur în legătură cu situația lui Juan Bauza. Adrian Mititelu e gata să îi ceară milioane de euro argentinianului!
Juan Bauza încearcă să plece de la FCU Craiova, liber de contract. Argentinianul a fost împrumutat de Adrian Mititelu la diferite echipe, după ce trupa din Bănie a retrogradat, apoi nu a mai participat în competițiile FRF. Acum, oltenii vor să revină, în Liga a 4-a, doar că mijlocașul în vârstă de 30 de ani nu vrea să joace în diviziile județene. Nici patronul clubului nu ar vrea acest lucru și spera să îl vândă pe jucător.
În timp ce Juan Bauza și-ar căuta o nouă echipă, unde să plece liber de contract, craiovenii au reacționat. Clubul FCU Craiova a emis un comunicat prin care a transmis că fotbalistul nu are cum să plece, pentru că ar fi ilegitim și imoral din partea lui să facă așa ceva. Totodată, după ce chiar Adrian Mititelu a vorbit despre o anume clauză de reziliere de 8.000.000 de euro, în comunicat s-a specificat că Bauza ar trebui să plătească o despăgubire mare, dacă nu se prezintă la antrenamente.
Ce riscă Juan Bauza, dacă nu joacă în Liga a 4-a pentru FCU Craiova!
„Inițiativa jucătorului nostru, Juan Francisco Bauza, în legătură cu contractul aflat în derulare, este una ilegitimă și imorală, care contravine flagrant înțelegerii contractuale în vigoare, cât și legii și regulamentelor fotbalistice. Chiar dacă va evolua în Liga a IV-a, clubul nostru funcționează ca un club profesionist, având toate condițiile de desfășurare prevăzute de lege. Mai mult, în contractul aflat în vigoare, nu a fost stabilită o ligă în care să evolueze jucătorul. În plus, este prevăzută chiar posibilitatea ca echipa să evolueze într-o ligă inferioară.
Juan Francisco Bauza lipsește de 15 zile de la antrenamentele echipei. Deși clubul i-a asigurat toate condițiile pentru ca acesta să se antreneze corespunzător. Prin urmare, dacă jucătorul aflat sub contract cu noi nu-și revizuiește conduita și nu se prezintă de urgență la echipă, acesta se expune riscului de a rupe unilateral contractul, ceea ce ar însemna plata unei sume foarte consistente ca despăgubire”, este comunicatul postat de FCU Craiova, pe Facebook.
Încă un proces pentru Adrian Mititelu și FCU Craiova
În ultimul deceniu, Adrian Mititelu s-a obișnuit cu instanțele. Nou nou proces nu l-ar încurca prea tare pe omul de afaceri din Bănie, care este încrezător în șansele de câștig pe care clubul le are. Cel puțin în speța legată de plecarea lui Juan Bauza de la FCU Craiova.
