Ce se întâmplă cu deficitul bugetar al României! Ilie Bolojan: „Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”

Claudia Grosu

Ce spune Ilie Bolojan că arată datele Eurostat, după ani în care statul a cheltuit mai mult decât își permitea

România a înregistrat o reducere semnificativă a deficitului bugetar, de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor publicate de Eurostat. Scăderea vine pe fondul măsurilor adoptate în a doua parte a anului trecut, care au vizat atât diminuarea cheltuielilor, cât și creșterea veniturilor la bugetul de stat.

„Această scădere importantă a venit din măsurile luate în a doua parte a anului trecut”

Potrivit declarațiilor lui Ilie Bolojan, această evoluție reflectă o corecție importantă, chiar dacă România continuă să aibă cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. „Această scădere importantă a venit din măsurile luate în a doua parte a anului trecut pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, dar și din folosirea fondurilor europene și ajustarea investițiilor din PNRR”, a explicat acesta, pe Facebook.

Oficialul subliniază că reducerea deficitului nu reprezintă un obiectiv în sine, ci o etapă necesară pentru stabilizarea finanțelor publice. „Reducerea deficitului nu este un scop în sine, ci un pas necesar pentru a pune finanțele țării pe baze sănătoase”, a declarat Bolojan.

Ani la rând, România a înregistrat cheltuieli mai mari decât veniturile, ceea ce a dus la creșterea constantă a datoriei publice. În prezent, costurile asociate acestor împrumuturi sunt semnificative. „Anul acesta, doar dobânzile pentru împrumuturile din trecut ajung la aproximativ 60 de miliarde de lei”, a precizat el, comparând suma cu valoarea unei investiții majore în infrastructură, precum Autostrada Moldovei. În acest context, autoritățile susțin că schimbarea direcției economice este esențială. „Nu mai putea continua acest model. Acum începem să schimbăm această direcție și să recâștigăm controlul asupra economiei”, a afirmat Bolojan.

„Este o perioadă dificilă, în care efortul este împărțit la nivelul întregii societăți”

Strategia vizează reducerea dependenței de împrumuturi costisitoare și orientarea către o creștere economică bazată pe investiții, muncă și competitivitate. Oficialul a evidențiat și impactul direct al reducerii deficitului. „Fiecare punct procentual redus din deficit, adică aproximativ 20 de miliarde de lei, înseamnă mai puțini bani plătiți pe dobânzi și mai mulți bani pentru dezvoltare, infrastructură și servicii publice.”

Deși măsurile de ajustare implică eforturi la nivelul întregii societăți, autoritățile consideră că acestea sunt necesare pentru stabilitatea pe termen lung. „Este o perioadă dificilă, în care efortul este împărțit la nivelul întregii societăți. Mulțumesc tuturor pentru răbdare și sacrificiu. Datele Eurostat arată că direcția este una corectă. Economia se stabilizează fără a pune presiune pe viitorul generațiilor următoare. Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”, a transmis Bolojan.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu