Cel mai bun antrenor din Liga 1 în opinia lui Dumitru Dragomir!

Catalin Anghel

„E foarte bun meseriaș, are ochi de antrenor, face schimbări extraordinare”

Fostul președinte al Ligii Profesioniste și-a ales tehnicianul favorit. Antrenorul pe care a pus ochii nu este unul cu o experiență prea mare, dar Dumitru Dragomir îl vede cel mai bun, printre nume grele ale fotbalului românesc: Adrian Mutu, Gică Hagi, Laurențiu Reghecampf, Dan Petrescu sua Edi Iordănescu.

Dragomir spune că preferatul lui este Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoașani. Chiar dacă nu are prea multă experiență, acesta a reușit să-și facă elevii să joace un fotbal de calitate și să obțină rezultate. Croitoru, care se află în funcție din iunie 2019, a dus de două ori echipa în play-off, iar FC Botoșani se află acum pe locul 2 în Liga 1, la doar patru puncte în spatele liderului CFR Cluj.

„Îl aleg pe Croitoru. E foarte bun meseriaș, are ochi de antrenor, face schimbări extraordinare. El își alege jucătorii, e de felicitat și ‘gură mare ăla’ Iftime. Așa trebuie să fii ca patron. Dai banii mai puțini, dar îi dai. Seriozitate, ce să mai înțeleagă jucătorul când îi dai la trei luni?!”, a spus Dragomir, potrivit Prosport.

Marius Croitoru a dezvăluit că idolul său este Gică Hagi, omul care l-a inspirat și a încercat să învețe cât mai multe de la el despre meseria de antrenor.

„Eu am spus că am învăţat, domnul Gică (n.r. Hagi) m-a corectat şi a spus că am furat. V-aş aduce (n.r. şerveţelele în platoul emisiunii), dar din punctul meu de vedere sunt prea scumpe. Scumpe la vedere. Pentru că aceia care stau în preajma domnului Gică ştiu că are astfel de obiceiuri. V-am zis, mă lua de prin 2008-2009, de când a deschis Academia, şi mergeam cu dumnealui la antrenamente, mergeam şi cu domnul Zoli (n.r. Zoltan Iaşko, cel mai vechi colaborator al lui Gică Hagi). Nu mai am nevoie de reducere la hotel pentru că am învăţat prea multe„, a declarat Croitoru la DigiSport.

Dan Petrescu, supărat pe suporterii Craiovei: „Eu sunt civilizat, am fost și pe la Londra”

VIDEO! Victorie istorică pentru CSO Filiași!

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.