Champions League și Universitatea Craiova: ce echipe îi așteaptă pe alb-albaștri în preliminarii!

Catalin Anghel
foto: Facebook/UCVOficial

Dacă va câștiga campionatul, Universitatea Craiova o să joace în preliminariile Champions League. Oltenii au șanse mari să ajungă cât mai departe în competiție!

Universitatea Craiova este pe primul loc în Superliga României, cu 12 etape înainte de finalul sezonului. Oltenii au un avantaj de 4 puncte față de principalele două urmăritoare, Dinamo și Rapid. Totuși, înjumătățirea din play-off poate să producă modificări serioase, mai ales dacă diferența se reduce, în următoarele două runde. Cu toate acestea, alb-albaștrii sunt văzuți drept favoriți la câștigarea campionatului.

Echipa campioană va juca în preliminariile Champions League, în sezonul viitor. În cazul Universității Craiova, dacă va câștiga titlul, trupa din Bănie o să joace în turul 1 preliminar al competiției. Statisticienii de la Football Meets Data au făcut o schiță cu felul în are ar putea arăta urnele primelor două tururi din Liga Campionilor. Listele sunt făcute pe baza clasamentelor la zi din campionatele europene.

Champions League și Universitatea Craiova: ce echipe îi așteaptă pe alb-albaștri în preliminarii!

Universitatea Craiova este aproape sigură că va fi cap de serie în primul tur preliminar. Oltenii se bucură de un coeficient de 10.500, după parcursul bun din acest sezon de Conference League. Totuși, listele s-ar putea schimba considerabil până în vară, când se vor încheia toate campionatele din Europa și vor fi stabilite reprezentantele în competițiile continentale.

Conform ierarhiilor actuale, în primul tur din Champions League, Universitatea Craiova nu ar da de echipe de speriat. Clar nu ar fi o misiune ușoară pentru alb-albaștri. Totuși, o calificare în turul 2 nu ar fi greu de obținut, ținând cont de felul în care oltenii au arătat în cupele europene, în acest sezon.

Posibile adversare în turul 1 preliminar:

  • Levski Sofia (Bulgaria)
  • Ararat-Armenia (Armenia)
  • Differdange (Luxemburg)
  • Vllaznia (Albania)
  • Sabah (Azerbaidjan)
  • Kauno Zalgiris (Lituania)
  • Sutjeska (Muntenegru)
  • ETO Gyor (Ungaria)
  • Iberia 1999 (Georgia)
  • St Joseph’s FC (Gibraltar)
  • Virtus (San Marino)
  • Floriana (Malta)
  • Vardar Skopje (Macedonia de Nord)

Posibile adversare pentru Universitatea Craiova în turul 2 preliminar:

  • Dinamo Zagreb (Croația)
  • Slovan Bratislava (Slovacai)
  • Jagiellonia (Polonia)
  • NK Celje (Slovenia)
  • KuPS (Finlanda)
  • Hapoel Beer Sheva (Israel)
  • FC Drita (Kosovo)
  • Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina)
  • Kairat Almaty (Kazahstan).
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu