Universitatea Craiova nu l-a transferat pe Jayson Papeau, iar mijlocașul a semnat cu Unirea Slobozia!
Jayson Papeau a ajuns, din nou, în Superliga României. Fotbalistul francez a semnat cu Unirea Slobozia, formație care, anul trecut, s-a luptat pentru salvarea de la retrogradare. Jucătorul putea ajunge și la Universitatea Craiova, dar cineva nu l-a vrut sau nu l-a văzut.
Există posibilitatea ca lui Mirel Rădoi să i se fi propus un transfer al lui Papeau în Bănie, iar acesta să îl refuze pe jucător. Nici varianta în care tehnicianul și-a dat acceptul exclusă, iar mutarea să nu fie dorită de Mihai Rotaru. Sau, pur și simplu, oltenii nu consideră că un astfel de fotbalist este suficient de valoros pentru ei.
Universitatea Craiova ar putea să regrete că nu l-a transferat acum pe Jayson Papeau
Fotbalistul francez are și alte echipe în CV, în afară de Rapid. El a mai evoluat pentru Amiens SC, Sainte-Geneviève Sports, Warta Poznan și FC Chambly Oise. 600.000 de euro este cota de piață a lui Papeau, potrivit transfermarkt.
Ilie Lemnaru, președintele ialomițenilor, a dat toate detaliile transferului. Acesta spune discuțiile au durat 3 săptămâni și că fotbalistul a fost propus. Conducerea de la Unirea Slobozia speră ca Papeau să joace cât mai bine și să poată fi transferat, în vară, la o echipă puternică din campionatul intern.
Din Slobizia, către echipele de top din România!
„El a semnat de luni. Noi nu am vrut să anunțăm momentan nimic. Au mai fost cazuri în care a picat. Dar e semnat totul. Noi am fost în discuții de 3 săptămâni. A contat și locul nostru în clasament. Ni l-a propus impresarul Mihai Joița. Am avut discuții cu el și impresarul lui. Noi am spus ce condiții avem, ce salariu putem oferi. A contat foarte mult locul nostru în clasament.
Apoi au contat discuțiile pe care jucătorul le-a avut cu Jean Vlădoiu și cu Andrei Prepeliță, apoi cu directorul sportiv Marian Nohai. Un merit destul de mare l-au avut staff-ul împreună cu Marian pentru acest transfer. Financiar nu a fost vreo problemă pentru că el a vrut să revină să joace în România. Din vară probabil că vrea să ajungă să joace pentru un club care să se bată la titlu, de ce nu Rapid din nou? Zic, nu știu. Poate va rămâne la noi”, a declarat Ilie Lemnaru, la DigiSport.
