Colegiul din Craiova, apreciat de președintele Nicușor Dan!

Claudia Grosu

Nicușor Dan a semnat decretul pentru o instituție-simbol a Craiovei

Craiova a marcat miercuri un moment cu puternică încărcătură simbolică. Aniversarea Bicentenarului Colegiului Național „Carol I”, una dintre cele mai importante instituții de învățământ din România. Evenimentul festiv, desfășurat în Sala Mare a Teatrului Național „Marin Sorescu”, a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai sistemului educațional, profesori, elevi și absolvenți ai colegiului. La deschiderea manifestării, directorul Colegiului Național „Carol I”, Dănuț Mic. A subliniat semnificația momentului aniversar și rolul oamenilor care au construit identitatea școlii de-a lungul timpului.

„Astăzi nu celebrăm doar trecutul. Celebrăm continuitatea între generații”

„Este o zi specială pentru comunitatea Colegiului Național „Carol I” Craiova. Aniversăm 200 de ani de existență. Puține instituții au acest privilegiu. Poate că, într-un asemenea moment, cel mai important lucru este faptul că, după 200 de ani, instituția noastră dragă continuă să fie vie. Astăzi aniversăm oamenii care au dat viață acestei școli, oamenii care, generație după generație, au cinstit-o prin dăruire. O școală trăiește prin oamenii ei, prin profesori, prin elevi, prin absolvenți. Astăzi nu celebrăm doar trecutul. Celebrăm continuitatea între generațiile care au construit această școală și generațiile care îi vor duce mai departe numele”, a declarat acesta.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și investițiile realizate în ultimii ani pentru modernizarea colegiului. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a vorbit despre lucrările aflate în desfășurare și despre proiectele dedicate infrastructurii școlare. „La 200 de ani de la înființarea acestei instituții de învățământ și la 184 de ani de când s-a intrat pentru prima oară în clădirea pe care o știm, astăzi, cu toții, suntem în plin șantier. Până acum, la corpul principal, s-a reușit consolidarea, schimbarea acoperișului și se lucrează la interior pentru reabilitarea spațiilor interioare.

În acelați timp, clădirea din spate a fost deja finalizată pe fonduri europene și urmează ca, din viitorul an școlar, elevii să poată intra acolo în cele mai bune condiții. În ultimii ani s-au făcut foarte multe investiții în Colegiul Carol, nu numai în clase, dar și pentru bazinul de înot, care a fost reabilitat. Acum lucrăm la documentația pentru reabilitarea sălii de sport. Pentru că suntem la ceas aniversar, vreau să vă spun și eu, din partea Primăriei Municipiului Craiova, la mulți ani, pentru toți absolvenții, profesorii, pentru această instituție valoroasă!”, a transmis edilul.

A conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”

Președintele Nicușor Dan a semnat, luni, decretul de decorare a Colegiului Național „Carol I” din Craiova, cu prilejul celebrării a două secole de activitate, potrivit Administrației Prezidențiale. Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru tradiția educațională a colegiului și pentru contribuția generațiilor de cadre didactice la formarea intelectuală și civică a elevilor.

„În semn de înaltă apreciere pentru tradiţia educaţională a Colegiului Naţional ‘Carol I’ din Craiova şi de recunoştinţă pentru rolul fundamental al generaţiilor de cadre didactice care au contribuit în mod esenţial la formarea intelectuală şi civică a elevilor, precum şi la misiunea transformatoare a şcolii în viaţa comunităţii, preşedintele Nicuşor Dan a conferit Ordinul ‘Meritul pentru Învăţământ’ în grad de Comandor Colegiului Naţional ‘Carol I’ din Craiova”, a transmis Președinția.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu