Comuna de lângă Craiova unde mii de oameni locuiesc deși au domiciliul din buletin în Bănie
Primarul comunei Mischii, Gheorghe Popa, le transmite un mesaj direct celor care trăiesc efectiv în localitate, dar figurează în acte cu domiciliul în alte zone, în special în Craiova. Edilul îi roagă să-și actualizeze buletinul și să treacă oficial în evidențele comunei. Apelul vine într-un moment important, în contextul reformei administrative anunțate de Guvern, reformă care ar putea influența viitorul localităților în funcție de numărul de locuitori înscriși oficial.
„Este un semnal de alarmă, nu un reproș”
Primarul atrage atenția că resursele vor fi alocate strict pe baza cifrelor oficiale, iar dacă Mischii rămâne cu doar 1.900 de locuitori în acte, va fi defavorizată. În realitate, aproximativ 3.000 de persoane locuiesc în comună.
„Dacă se iau în calcul doar cei 1.900, nu vom putea să-i deservim corect și rapid pe ceilalți care chiar locuiesc aici. Este un semnal de alarmă, nu un reproș. Eu vreau doar ca cei care și-au construit case aici, care trăiesc zi de zi în Mischii, să ne ajute să contăm în acte așa cum contăm în realitate”, a explicat edilul pentru Jurnalul Olteniei.
Situația nu este una singulară. Și alte comune din apropierea Craiovei, precum Cârcea sau Malu Mare, se confruntă cu același fenomen. Mii de oameni s-au mutat la case noi, dar fără să-și schimbe domiciliul. Astfel, bugetele acestor comune pierd bani, iar dezvoltarea este frânată. Primarul Gheorghe Popa subliniază și un alt aspect important. Cei care stau în Mischii, dar au buletinul pe Craiova, plătesc impozitul pe mașină în oraș, nu în comună. Asta înseamnă mai puțini bani pentru drumuri, iluminat sau servicii locale.
„Dacă oamenii nu își vor face domiciliul aici, comuna s-ar putea desființa”
Schimbarea domiciliului aduce beneficii concrete. Mai mulți locuitori în acte înseamnă un buget mai mare, mai mulți angajați la primărie, șanse mai mari de a obține fonduri, un număr corect de consilieri locali și eliminarea turismului electoral. Oamenii vor vota acolo unde locuiesc efectiv, iar administrația locală va putea lua decizii în funcție de realitatea din teren. Primarul spune că nu se teme de zvonurile privind posibila desființare a comunei. În opinia sa, este important ca această reformă să se bazeze pe date reale.
„Nu mă sperie ideea că, dacă oamenii nu își vor face domiciliul aici, comuna s-ar putea desființa. Nu e vorba despre asta. Bănuiesc că măsurile se vor lua pe baze reale, având în vedere apropierea de oraș și nivelul de dezvoltare pe termen scurt. O comună poate să se dezvolte și e normal să primească sprijin, nu să fie ignorată”, a mai spus primarul Gheorghe Popa.
