Comunele din Oltenia în care se investesc peste 13 milioane de euro

Claudia Grosu

Comunele din Oltenia primesc milioane de euro pentru modernizarea școlilor și grădinițelor

Mai multe școli și grădinițe din județul Mehedinți urmează să fie modernizate prin investiții de aproape 13,7 milioane de euro, finanțate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia. În total, opt proiecte vor fi implementate în șase comune din județ, Dubova, Jiana, Ilovăț, Ilovița, Gruia și Șovarna. Cu scopul de a crește eficiența energetică a clădirilor și de a îmbunătăți condițiile pentru elevi și profesori.

„Școlile în care învață copiii noștri trebuie să ofere siguranță, confort și un mediu adaptat nevoilor de astăzi”

Contractele de finanțare au fost înmânate la sediul Consiliului Județean Mehedinți de directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia. Stelian Bărăgan, în prezența reprezentanților administrației județene și a primarilor localităților beneficiare. Investițiile vizează reabilitarea termică a clădirilor, modernizarea instalațiilor, montarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură, iluminat LED și sisteme inteligente de management energetic.

În unele cazuri sunt prevăzute și lucrări de consolidare și modernizare a spațiilor educaționale. Suprafața totală a clădirilor incluse în proiecte este de aproape 6.500 de metri pătrați. Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a declarat că aceste investiții sunt importante atât pentru reducerea costurilor, cât și pentru crearea unui mediu mai bun pentru copii.

„Fondurile europene trebuie să ajungă în investiții”

„Școlile în care învață copiii noștri trebuie să ofere siguranță, confort și un mediu adaptat nevoilor de astăzi. Aceste proiecte vor aduce clădiri modernizate, costuri mai mici cu energia și spații mai bune pentru elevi și profesori”, a transmis acesta, pe Facebook.

Stelian Bărăgan a felicitat administrațiile locale care au pregătit proiectele și a subliniat colaborarea bună cu autoritățile județene. „Fondurile europene trebuie să ajungă în investiții care se văd în viața de zi cu zi a oamenilor”, a mai spus directorul ADR Sud-Vest Oltenia. La rândul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a vorbit despre importanța colaborării dintre administrațiile locale și ADR pentru atragerea de fonduri europene și dezvoltarea comunităților din județ.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu