Universitatea Craiova și Dinamo au terminat la egalitate, dar scandalul abia începe
Universitatea Craiova și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 2-2, într-un meci cu multă tensiune din etapa a 11-a a Ligii 1. Partida a fost marcată de un moment controversat în minutul 62, atunci când Nicușor Bancu, căpitanul oltenilor, a fost eliminat, conform as.ro.
„Asta e partea rea din ce e la Craiova”
Totul a pornit după ce Daniel Armstrong l-a călcat pe Bancu în abdomen. Jucătorul Craiovei a reacționat lovindu-l pe dinamovist. Arbitrul Adrian Cojocaru, chemat la VAR, i-a arătat direct cartonașul roșu lui Bancu, în timp ce Armstrong a scăpat fără sancțiune. La final, oficialii Craiovei au fost extrem de nemulțumiți și au acuzat arbitrajul, Mihai Rotaru având un discurs dur la adresa brigăzii de arbitri. Replica a venit rapid din partea lui Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo.
„Dacă e să analizăm faza punctual, pentru Bancu e roșu clar, pentru că lovește. Eventual Armstrong putea să ia galben, dar eliminarea căpitanului Craiovei e evidentă. Asta e partea rea din ce e la Craiova. Nu vreau să comentez mai mult”, a spus Nicolescu, pentru primasport.ro.
Președintele „câinilor” a mai adăugat că, după ultimele 15-20 de minute de joc, rezultatul i se pare nedrept pentru echipa sa, dar a subliniat că decizia de eliminare nu poate fi contestată.
