Cristiano Bergodi pune presiune pe Universitatea Craiova după finala pierdută: „Duminică nu mai sunt penalty-uri!”

Claudia Grosu
Foto: Captură Digi Sport

Cristiano Bergodi a detonat atmosfera după finala Cupei: „Presiunea e toată pe Universitatea Craiova!”

După o finală tensionată și fără goluri în timpul regulamentar, Universitatea Craiova a cucerit Cupa României după victoria dramatică la loviturile de departajare în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 6-5. La finalul celor 90 de minute, tabela a rămas neschimbată, 0-0, într-un meci echilibrat, cu puține ocazii clare și multă luptă la mijlocul terenului. Decizia s-a făcut de la punctul cu var, acolo unde oltenii au fost mai inspirați.

„A fost un meci echilibrat și nu am ce să le reproșez băieților”

Antrenorul ardelenilor, Cristiano Bergodi, și-a felicitat jucătorii pentru efort și a încercat să mute rapid atenția către duelul decisiv din campionat, programat duminică, chiar în Bănie. „Ei au controlat jocul, dar nu și-au creat multe ocazii. Am schimbat sistemul în repriza a doua, apoi au apărut și accidentările. A fost un meci echilibrat și nu am ce să le reproșez băieților”, a declarat Bergodi după partidă, conform primasport.ro.

Tehnicianul a recunoscut că pierderea trofeului afectează moralul echipei, însă consideră că adevărata presiune va fi pe umerii Craiovei în confruntarea directă care poate decide titlul. „După ce pierzi finala Cupei mergi în Bănie pentru finala campionatului. Încercăm să ridicăm moralul, asta e viața în fotbal. Presiunea e pe Craiova. Ei trebuie să ne bată. Noi avem și varianta egalului”, a spus Bergodi.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu