Dan Nistor ridică miza înaintea finalei: „Cupa trebuie să ajungă la Cluj”
FC Universitatea Cluj trăiește una dintre cele mai intense perioade din istoria recentă a clubului. Ardelenii au șansa de a cuceri atât Cupa României, cât și titlul de campioană, iar înaintea finalei de la Sibiu, Dan Nistor a vorbit despre miza uriașă a duelului cu Universitatea Craiova.
„Primordial e meciul de mâine seară și este cel mai important”
Mijlocașul clujenilor consideră că partida de miercuri este cea mai importantă din sezon și spune că trofeul trebuie să ajungă la Cluj. „Primordial e meciul de mâine seară și este cel mai important, pentru că e un trofeu în joc. Acest trofeu ar trebui să-l câștigăm”, a declarat Nistor, conform DigiSport.
Fotbalistul lui ”U” Cluj a vorbit și despre atmosfera incredibilă creată de suporteri înaintea finalei. Acesta s-a declarat surprins de viteza cu care s-au epuizat biletele pentru fanii clujeni și consideră că arena din Sibiu este prea mică pentru un asemenea eveniment. „Cred că stadionul acesta este prea mic pentru acest meci. La noi s-au vândut biletele în 3-4 minute”, a spus mijlocașul.
„Va fi cea mai importantă săptămână din istoria acestui club”
Finala are și o încărcătură aparte pentru Nistor, care va întâlni fosta sa echipă, Universitatea Craiova, alături de care a fost foarte aproape să cucerească titlul în trecut. „E fosta mea echipă, am fost la un pas să câștig și campionatul cu ei. Va fi un meci foarte disputat”, a mai afirmat jucătorul ardelenilor.
Nistor este convins că următoarele zile pot intra definitiv în istoria clubului clujean. „Va fi cea mai importantă săptămână din istoria acestui club, sperăm să ieșim cu bine”, a concluzionat acesta. Pentru FC Universitatea Cluj, trofeul Cupei României ar fi doar al doilea din istorie, după succesul obținut în sezonul 1964/1965.
