Darius Olaru l-a imitat pe Gigi Becali: „Ne-am dorit să începem cu dreptul”

Claudia Grosu
Foto: SportPictures

Darius Olaru a tras primele concluzii imediat după fluierul final

FCSB a debutat cu dreptul în Europa League, învingând-o pe Go Ahead Eagles, scor 1-0, în prima etapă a grupelor. Meciul disputat în Olanda a fost unul intens, iar Darius Olaru a tras primele concluzii imediat după fluierul final, într-un flash-interviu pentru Digi Sport.

„Cred că ne așteaptă meciuri mai dificile”

„Obosit, am alergat mult. Mă bucur că am câștigat. Ne-am dorit să începem cu dreptul și ne bucurăm că am reușit. Mi-aș dori să ne ajute mult victoria asta. La moral nu stăm bine, dar sper să ne dea încredere pentru ce va urma”, a declarat Olaru.

Mijlocașul a subliniat unitatea vestiarului și efortul echipei: „Noi știm ce vestiar avem, suntem uniți. Am demonstrat că putem face rezultate. Îi mulțumim lui Târnovanu că ne-a salvat. Cred că ne așteaptă meciuri mai dificile, eu mă gândesc deja la partida de duminică din campionat. Au venit suporterii în număr mare și le mulțumim. Și noi muncim, așa a fost să fie în acest start de sezon.”

La final, Darius Olaru a făcut și un moment amuzant, imitându-l pe Gigi Becali și pronunțând două cuvinte: „Trei puncte”, la fel cum patronul FCSB obișnuiește să estimeze numărul de puncte pe care îl va acumula echipa în competițiile europene.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu