De ce nu îl transferă Universitatea Craiova pe Narcis Ilaș!

Catalin Anghel
© FOTO:Ionut Tabultoc/SPORT PICTURES

Narcis Ilaș este unul dintre cei mai de perspectivă fundași dreapta din campionatul intern, iar Universitatea Craiova putea să negocieze transferul în această iarnă!

Narcis Ilaș are 18 ani. El a impresionat în acest sezon în tricoul celor de la FC Botoșani, formație cu care a ajuns chiar până în fruntea clasamentului. Fundașul dreapta a avut și probleme medicale peste care a trecut. Acesta a suferit, în luna octombrie, o ruptură a ligamentului colateral stâng, dar recuperarea a decurs bine și va reveni în trupa lui Leo Grozavu după reluarea campionatului.

15 meciuri a jucat Narcis Ilaș în Liga 1. A bifat 14 partide în actualul sezon și unul în ultima etapă din 2022/2023, atunci când a și debutat la FC Botoșani. Unii dintre fanii Universității Craiova se întreabă de ce Mihai Rotaru și analiștii acestuia nu își îndreaptă atenția către tânărul din apărarea moldovenilor. Prețul acestuia încă nu a explodat, a arătat că poate juca în prima divizie și oltenii chiar aveau nevoie de întăriri în banda dreaptă a apărării.

De ce nu îl transferă Universitatea Craiova pe Narcis Ilaș!

Universitatea Craiova avea nevoie de un fotbalist precum Narcis Ilaș. În primul rând, banda dreaptă a apărării a suferit spre finalul anului 2025, în Bănie. Filipe Coelho s-a văzut nevoit să improvizeze, pe acea poziție, cu Samuel Teles. Accidentările i-au dat mari bătăi de cap antrenorului portughez al alb-albaștrilor. Astfel, fanii Științei se așteptau ca șefii clubului să transfere un fundaș dreapta, iar tânărul de la FC Botoșani părea portivit.

Mihai Rotaru a ales o altă soluție. Universitatea Craiova l-a readus pe Florin Gașpar în lot. Fundașul pe care oltenii îl aveau împrumutat la Reșița are tot 18 ani. Va fi o soluție pentru regula U21 și este un produs al clubului din Bănie. Totodată, la antrenamentele alb-albaștrilor a revenit Mihnea Rădulescu, în timp ce Filipe Coelho se va baza, în partea dreaptă a defensivei pe Carlos Mora și pe Vasile Mogoș.

În 3 minute poți să citești și:

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu