Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj are proiectanți!

Claudia Grosu

Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj, lungime de aproximativ 230 de kilometri

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi că un consorțiu românesc de proiectanți a obținut contractul pentru proiectarea ultimului tronson al Drumului de mare viteză Filiași-Lugoj. Potrivit declarațiilor sale, asocierea de firme va avea un termen de 22 de luni la dispoziție pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Lotului Domașnea-Caransebeș, care se întinde pe o distanță de 45 de kilometri.

Planul Urbanistic General al Craiovei, lansat în dezbatere publică

Sorin Grindeanu: „Asocierea de proiectanți români are la dispoziție 22 de luni”

„Contractul pentru proiectarea ultimului dintre cele 4 Loturi ale Drumului de mare viteză Filiași-Lugoj (230 km) are câștigător! Asocierea de proiectanți români are la dispoziție 22 de luni (de la semnarea contractului) pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Lotului Domașnea-Caransebeș (45 km).

Contractul are o valoare de 22,29 milioane de lei (fără TVA) și este finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile. El va putea fi semnat după expirarea perioadei legale de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.

La sfârșitul lunii martie, ministrul Transporturilor anunța că CNAIR a desemnat oferta unei asocieri de firme româno-franceze ca fiind câștigătoare. Acest lucru, în urma reevaluării ofertelor pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al Lotului 3 (Domașnea-Caransebeș).

Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj, lungime de aproximativ 230 de kilometri

Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj, cu o lungime de aproximativ 230 de kilometri, este împărțit în patru loturi distincte: Lotul 1 (Filiași – Drobeta Turnu Severin) însumează 70 de kilometri, Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domașnea) are o lungime de 65 de kilometri, Lotul 3 (Domașnea – Caransebeș) se întinde pe o distanță de 45 de kilometri, iar Lotul 4 (Caransebeș – Lugoj) are o lungime de 50 de kilometri.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.