Stim de cand vom putea circula pe Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitesti

Date:

Share post:

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat într-o conferință de presă la Slatina, că lucrările pentru drumul expres Craiova-Slatina-Pitești, vor începe abia în toamna anului acesta, fie cel mai târziu în primăvara anului viitor

Vicepremierul României a declarat azi într-o conferință de presă la Slatina că vor începe lucrările pentru drumul expres Craiova-Slatina-Pitești fie în toamna anului acesta, fie în primăvara anului viitor. Vicepremierul României a precizat că cea care a împiedicat demararea proiectului este Legea achizițiilor publice.

„Am avut o discuție cu domnul președinte al CNAIR și două dintre cele patru tronsoane au fost, știți bine, în achiziție publică. Deci lucrurile merg bine. Singurul lucru care ne-a frânat este legea achizițiilor publice, pentru că termenele s-au lungit enorm. Și aici discutăm și de DN6, tot ce înseamnă zona Caracal spre Alexandria: contestațiile au curs ani de zile, cred că peste patru ani” , a declarat Paul Stănescu, potrivit olt-alert.

„Convingerea mea este că în 2020 se va putea circula pe acest drum”

De altfel, vicepremierul Romaniei, a anuntat că că pe drumul de mare viteză care va face legătura între Craiova, Slatina și Pitești se va putea circula cel mai târziu în 2020, chiar dacă lucrările se vor termina mai devreme. Suma alocată de Ministerul Transporturilor pentru proiectarea și execuția lucrărilor se ridică la peste 7,4 miliarde de lei.

„Convingerea mea este că în 2020 se va putea circula pe acest drum. Acesta este punctul meu de vedere și convingerea mea este că lucrurile vor merge normal”, a precizat vicepremierul României, conform olt-alert.

Drumul expres a fost deja scos la licitație. Nu mai puţin de 20 de oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția primelor două tronsoane ale drumului, alte 15 firme bătându-se pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4.

 

Uite ce s-a întâmplat cu doi români în Anglia 

 

Related articles

Nicușor Bancu a fost luat la rost de Nicolae Dică: „Trebuie vorbit acolo în vestiar”

Căpitanul Universității Craiova a fost certat de Nicolae Dică, după ultimele declarații date! Nicușor Bancu a fost luat la...

Se pregătește transferul lui Alexandru Pop: „Un club are prioritate”

Atacantul de la Oțelul Galați este gata de transfer! Alexandru Pop este un jucător de bază, pentru Oțelul Galați,...

Atacantul dorit de Gigi Becali la FCSB

Gigi Becali a pus ochii pe doi fotbaliști din România și îi vrea la FCSB Gigi Becali și-a stabilit...

Sorin Cârțu a făcut calculele pentru Universitatea Craiova: „Fac faze bune”

Sorin Cârțu s-a arătat dezamăgit de înfrângerea Universității Craiova în fața CFR Cluj Sorin Cârțu a discutat despre provocările...