FRF a decis după meciul cu Universitatea Craiova. Cât stă pe bară jucătorul eliminat de la U Cluj
După ultima etapă din SuperLigă, în care Universitatea Craiova a făcut spectacol și a învins categoric U Cluj cu 5-0, iar alte meciuri au adus eliminări și faze controversate, FRF a venit acum cu verdictul disciplinar. Printre jucătorii sancționați se află și Rareș Pop, mijlocașul Petrolului, eliminat în duelul cu Oțelul Galați.
Rareș Pop, mijlocașul de 20 de ani împrumutat de Rapid la Petrolul, a primit sancțiunea după eliminarea din meciul cu Oțelul Galați, partidă încheiată cu un sever 1-5 pentru ploieșteni. Tânărul fotbalist a văzut cartonașul roșu chiar înainte de pauză, după un fault dur asupra lui Luan Campos, iar acum a aflat și cât va sta departe de teren.
Eliminarea lui Rareș Pop a venit într-un moment complicat pentru Petrolul
Comisia de Disciplină a FRF a analizat faza și a decis o suspendare de trei partide, plus o amendă financiară. „ACS Petrolul Ploiești 52 vs. ACS SC Oțelul Galați – Eliminare Pop Rareș Mihai (gazde) – În temeiul art. 63.1.a, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancționează jucătorul Pop Rareș Mihai cu suspendare pentru trei meciuri și i se aplică o penalitate sportivă de 4.000 lei”, a transmis Comisia de Disciplină din cadrul FRF, conform DigiSport.
Eliminarea lui Rareș Pop a venit într-un moment complicat pentru Petrolul. Ploieștenii tocmai reușiseră să reducă din diferență prin Ignat. Însă în finalul primei reprize au rămas în inferioritate numerică, iar meciul a scăpat complet de sub control. Oțelul a profitat imediat de avantajul omului în plus și a mai punctat înainte de pauză prin Luan Campos, iar în repriza secundă a închis definitiv partida. Gălățenii au mai înscris de două ori și au transformat meciul într-o victorie categorică.
Paradoxal, deși a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din acest sezon, Petrolul a primit și o veste bună. Rezultatul înregistrat la Ovidiu, unde Metaloglobus a învins Farul cu 1-0, a făcut ca echipa din Ploiești să evite barajul și să își asigure prezența în SuperLigă și în sezonul viitor. Tot în ședința Comisiei de Disciplină, FRF a decis și suspendarea lui Oucasse Mendy, de la Universitatea Cluj, pentru un meci, după eliminarea din partida pierdută în fața Universității Craiova, scor 0-5.
