Elena Lasconi critică planul Guvernului de concedieri în administrațiile locale

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Elena Lasconi avertizează că aplicarea acestui plan în Câmpulung Muscel ar face imposibilă funcționarea normală a primăriei

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a reacționat dur după ce Guvernul a anunțat reducerea cheltuielilor publice cu 10% și posibilitatea concedierilor în primării. Fostul candidat la alegerile prezidențiale spune că înțelege nevoia de eficientizare, dar consideră că varianta disponibilizărilor nu este o reformă reală, ci o măsură populistă.

„Trebuie analizat fiecare UAT în parte”

„Reducerea personalului poate suna bine la televizor și în mediul privat, dar în realitate blochează activitatea primăriilor și afectează serviciile oferite cetățenilor”, a declarat Lasconi la Digi24. Edilul avertizează că aplicarea acestui plan în Câmpulung Muscel ar face imposibilă funcționarea normală a primăriei. Care deja operează cu un număr redus de angajați și un volum uriaș de muncă, conform Fanatik.

Potrivit primarului, o reformă adevărată ar trebui să se facă pe criterii clare de performanță, nu prin tăieri generale. „Se poate reduce personalul sau cheltuielile, dar trebuie analizat fiecare UAT în parte. Aceste decizii populiste doar înfurie populația și slăbesc încrederea oamenilor în instituțiile locale”, a subliniat Lasconi.

„Nu discutăm despre reformă, ci despre o bătaie de joc”

Fostul lider USR atrage atenția că Guvernul condus de Ilie Bolojan nu are o strategie reală pentru reforma administrației publice. Ea întreabă retoric de ce nu se vorbește despre desființarea agențiilor inutile sau a companiilor de stat și spune că măsuri minore. Cum ar fi reducerea consumabilelor, nu rezolvă deficitul bugetar.

„Nu discutăm despre reformă, ci despre o bătaie de joc la adresa primarilor harnici. Toate aceste măsuri nu aduc niciun beneficiu românilor, dimpotrivă, ajută curentele izolaționiste și pot conduce, pe termen lung, la instabilitate politică”, a încheiat Elena Lasconi.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu