Adrian Mititelu a dezvăluit care sunt cele două echipe din România unde sunt doriți Juan Bauza și Vladislav Blănuță, vedetele de la FCU Craiova!
Juan Bauza și Vladislav Blănuță sunt jucătorii cel mai bine cotați, e la FCU Craiova. Aceștia vor pleca din Bănie, în această vară, după ce, în sezonul trecut, au jucat la alte echipe, sub formă de împrumut. Deja două echipe din prima divizie s-au interesat de cei doi, numai că patronul alb-albaștrilor din B își dorește să obțină sume mari în schimbul acestora și ar prefera să îi vândă în străinătate.
Adrian Mititelu spune că Rapid și CFR Cluj ar fi formațiile cu care a discutat. Omul de afaceri din Bănie vrea să îl transfere pe Vladislav Blănuță la un club puternic din Europa, cu peste 2.000.000 de euro.
FCU Craiova îi cedează pe Juan Bauza și Vladislav Blănuță!
„Suntem în discuții pentru cedarea lui Blănuță și a lui Bauza. În cazul lui Blănuță o să așteptăm Euro U21 și apoi o să luăm o decizie. Cel puțin două cluburi din România îl vor, dar eu vreau să-i ofer ocazia să își îndeplinească visul de a juca în străinătate. Nu pot să accept o ofertă pentru Blănuță de la Rapid sau de la CFR Cluj până când nu îi ofer jucătorului ocazia să își îndeplinească visul de a ajunge afară.
Este exclus să îl vând cu doua milioane de euro, suma va fi cu mult mai mare! Blănuță nu e un fotbalist pe care să îl vinzi cu două milioane de euro! E puternic, e tânăr, face un efort imens, este excelent pentru presing, face și faza defensiva. Are dezavantajul de a fi suspendat pentru primul meci de la Euro, dar îi rămân două meciuri în care poate că Pancu îl va băga sau nu. Eu cred că o să-l folosească și pe el”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit iamsport.ro.
Adrian Mititelu are nevoie de bani pentru bugetul clubului!
FCU Craiova își dorește să promoveze, din nou, în Superliga României. Totuși, problemele financiare pe care le are clubul pot complica lucrurile. Adrian Mititelu nu este încă sigur că își poate ține echipa în Liga 2, dacă nu îi vine pe Juan Bauza și Vladislav Blănuță pentru sume importante.
