Filipe Coelho: „Facem tot ce putem pentru a alinia cea mai bună echipă”
Liderul Superligii, Universitatea Craiova, a plecat astăzi spre Constanța, cu un zbor charter, pentru duelul de mâine cu Farul. Partida se va disputa la Ovidiu, de la ora 17:15, și contează pentru etapa a 24-a a campionatului. Oltenii nu vor putea conta pe decarul Ștefan Baiaram, accidentat în meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani. Mijlocașul de 23 de ani s-a antrenat separat în ultimele zile și nu va forța revenirea, mai ales în contextul unui program extrem de încărcat: trei meciuri în doar opt zile.

„Nu este prima finală, este următoarea, pentru că finalele au început mai demult pentru noi”
Antrenorul Universității, Filipe Coelho, a confirmat absența lui Baiaram și a anunțat că și Adrian Rus este incert, din cauza unor probleme medicale. Vestea bună vine din partea lui Lyes Houri, care a revenit în lot și ar putea evolua chiar împotriva fostei sale echipe, Farul.
„Va fi un meci dificil, cu siguranță, contra unei echipe care folosește diverse sisteme de joc, are jucători buni și joacă acasă. Dar noi muncim din greu pentru a ne apropia cele trei puncte. Nu este prima finală, este următoarea, pentru că finalele au început mai demult pentru noi”, a declarat Coelho, conform Prosport.
Tehnicianul portughez a subliniat și importanța momentului traversat de Universitatea Craiova, lider într-un sezon în care lupta pentru titlu se anunță extrem de strânsă. „Nu a fost ușor să ajungem pe primul loc și nu este ușor pentru niciun club. Avem probleme de lot, dar avem și soluții. Facem tot ce putem pentru a alinia cea mai bună echipă”, a mai spus antrenorul Științei. În privința lotului, situația este clară în cazul lui Baiaram, care nu va juca, în timp ce prezența lui Adrian Rus va fi decisă în ultimul moment. „Houri este OK, muncește la fel ca toți ceilalți. Suntem toți în aceeași barcă și tragem la ea”, a concluzionat Coelho.
