Turcia este prima adversară a României din meciurile de baraj, iar Filipe Coelho a comentat situația tricolorilor!
România s-a aflat în urna a patra la tragerea la sorți a barajului Cupa Mondială din 2026, obținând locul prin intermediul clasării din Liga Națiunilor 2024/25. La Zurich, tricolorii și-au primit ca prim adversar Turcia, o națională considerată extrem de puternică, în momentul de față.
Filipe Coelho a comentat și șansele României de calificare la Campionatul Mondial. Tricolorii au picat cu Turcia, în semifinala barajului, dar antrenorul portughez al alb-albaștrilor crede că elevii lui Mircea Lucescu pot trece de prima partidă: „De ce nu? Sper ca România să se califice. (nr. întrebat de un posibil duel al României cu Portugalia) Nu mă gândesc la asta. Eu mă gândesc la echipa mea. Dacă va fi meciul, e ok, dacă nu va fi, asta este”, a spus tehnicianul clubului din Bănie.
Turcia – primul hop pentru România, către Cupa Mondială din 2026!
Naționala României a jucat 26 de meciuri contra Turciei all-time, acesta fiind adversarul de pe locul 6 în topul țărilor cu care am avut cele mai multe confruntări fotbalistice. Până acum, tricolorii au reușit 49 de goluri, ceea ce înseamnă o medie impresionantă de aproape două goluri per meci înscrise. Am primit mult mai puține, doar 24. Mircea Lucescu îi cunoaște foarte bine pe turci, iar acest lucru poate fi un avantaj pentru tricolori.
Mircea Lucescu și Vincenzo Montella, cei care se vor lupta din postura de selecționeri în barajul pentru CM 2026, s-au mai duelat doar o singură dată. A fost o partidă Șahtior Donețk – AS Roma 3-0 din primăvara Champions League 2011. La acea vreme, ucrainenii conduși de român i-au învins pe italienii la care Montella era interimar.
- Reacția lui Filipe Coelho înainte debut îl pune pe Rădoi într-o lumină mai puțin bună: „Ne-am luat informaţiile de peste tot”
- Părerea lui Pavel Badea despre Filipe Coelho. Verdict dur din start pentru portughez!
- E oficial! Universitatea Craiova are un nou antrenor!
- Ce spune Filipe Coelho despre Craiova și despre Târgul de Crăciun organizat de Lia Olguța Vasilescu!
- Mihai Rotaru explică de ce l-a ales pe Filipe Coelho!
