Florin Tănase s-a săturat să o vadă pe Universitatea Craiova pe primul loc: „Îi știm foarte bine. Mergem să câștigăm”

Catalin Anghel
Foto: Sport Pictures

FCSB și Universitatea Craiova își vor măsura forțele în două meciuri foarte importante, iar Florin Tănase deja a început primul derby cu oltenii!

Florin Tănase s-a declarat mulțumit, după ce el și colegii lui au câștigat un nou meci. De această dată, formația din Capitală a învins Oțelul, scor 4-1, în runda cu numărul 26. Pentru FCSB urmează două meciuri extrem de importante, ambele cu Universitatea Craiova.

Prima confruntare dintre bucureșteni și olteni va fi în Cupă, iar Florin Tănase e gata să îi învingă pe alb-albaștri. Mijlocașul anunță că FCSB merge la Craiova să câștige. El consideră că deja îi știe foarte bine pe elevii lui Filipe Coelho și că o victorie este esențială pentru echipa lui Gigi Beclai, care își dorește un parcurs foarte bun în toate competițiile.

Florin Tănase s-a săturat să o vadă pe Universitatea Craiova pe primul loc

„A fost un meci perfect! Mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa. Am dat dovadă de o mentalitate puternică și am revenit de la 0-1, în deplasare, în fața unei echipe foarte bune. E cea mai importantă victorie a sezonului! Dacă nu câștigam astăzi (n.r. duminică, 8 februarie), șansele noastre de a intra în play-off erau nule. Când se dau 3 goluri din pasele tale înseamnă că ai jucat bine.

Am reușit asta într-un moment greu al echipei și mă bucur pentru asta. Eram și înainte foarte optimiști. Știți cum e la fotbal! Trebuie să jucăm la fel de acum, la victorie, pentru că avem de recuperat. Craiova e pe primul loc, nu? Meciurile cu Craiova o să fie importante, pentru că e o echipă bună. Îi știm foarte bine. Mergem să câștigăm și trebuie să jucăm la victorie, pentru că trebuie să mergem mai departe și în Cupa României”, a declarat Florin Tănase, la flash-interviu, conform DigiSport.

Când se joacă meciurile dintre Craiova și FCSB:

  • Universitatea Craiova – FCSB, în Cupa României, se joacă joi, de la ora 20:30
  • Universitatea Craiova – FCSB, în Superliga României, se va disputa duminică, de la ora 20:00
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu