Rapidiștii și-au arătat forța și în tribunele stadionului „Ion Oblemenco”, unde mesajele au reușit să atingă nervii craiovenilor!
Rapid a ratat șansa să se desprindă la 6 puncte de Universitatea Craiova. Diferența a rămas tot de 3 puncte, dar formația din Capitală a urcat pe primul loc în Superliga României, cel puțin până la meciul celor de la FC Botoșani, programat luni.
FOTO. Mesajele cu care rapidiștii i-au enervat pe craioveni!
Suporterii rapidiști au avut o serie de mesaje dure la adresa rivalilor din Bănie. Bucureștenii s-au legat de suporterii Universității Craiova și i-au atacat acolo unde pe craioveni îi supără cel mai tare: în orgoliu. Oltenilor li s-a pus la îndoială istoria. Fanii alb-albaștrilor au răspuns cum au știut ei mai bine și și-au încurajat favoriții timp de 90 de minute, fără oprire.




Pentru Rapid este un sezon de excepție. Astfel, suporterii simt momentul și încearcă să fie cât mai aproape de echipa antrenată de Costel Gâlcă. Giuleștenii așteaptă un titlu de ani de zile, după investiții masive făcute de Dan Șucu și după multe transferuri importante făcute în ultima vreme.
