Ștefan Baiaram și Ianis Stoica mai au de așteptat până când Gică Hagi își va îndrepta atenția către ei!
Naționala României l-a pierdut pe Denis Drăguș, pentru cele 4 meciuri pe care tricolorii le vor disputa în Liga Națiunilor, în următoarele zile. Selecționerul a decis să nu îl înlocuiască pe atacantul de la FCSB și să lase locul neocupat. Gică Hagi nu a explicat exact care a fost motivul pentru care nu a chemat un alt jucător la lot, măcar pentru a sta în anturajul echipei, ci a lăsat doar de înțeles că are suficienți fotbaliști.
Gică Hagi nu are loc pentru Ștefan Baiaram și Ianis Stoica
„(n.r: Mai are selecţionerul Hagi emoţii înaintea unui mare meci?) Ele sunt, există, dar trebuie să dispară. Nu sunt la debut acum, sunt la al doilea stagiu pe care îl am la echipa naţională şi cred că trebuie să ne gândim doar la meci. Comunicarea e foarte bună între noi. Trebuie să facem un lucru bun, care să producă rezultate pentru România. Această mare responsabilitate pe care o avem trebuie să se vadă, să încercăm să dăm tot ce avem mai bun şi, în final, să producem succesul, ca să facem lumea fericită.
(n.r: Lotul iniţial a avut 33 de jucători. Prin accidentarea lui Drăguş au rămas 32. N-aţi avut cu ce să completaţi?) Nu, nu, am luat decizia să rămânem aşa cum suntem. Vom judeca, vom vedea în funcţie de meciul acesta, ce se va întâmpla, şi vom putea să reacţionăm. 9 jucători au rămas acasă, avem de unde. Cam asta am decis. Nu e o chestiune de noroc, norocul ţi-l faci, ţi-l atragi, trebuie să jucăm un fotbal complet, un fotbal bun, Suedia e o echipă completă, cu un antrenor foarte-foarte bun. A fost la Mondiale, trebuie să atacăm bine şi să ne apărăm foarte bine”, a declarat Gică Hagi, pentru AntenaSport.
Programul complet al meciurilor tricolorilor în Liga Națiunilor:
- Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia – ROMÂNIA
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – ROMÂNIA
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Suedia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Polonia
- Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA
