Înainte de meciul direct dintre Universitatea Craiova și FCSB, Gigi Becali le-a zis oltenilor fix ce crede despre ei!
Gigi Becali s-a bucurat când a văzut că CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 2-0, în Gruia. Patronul de la FCSB spera, totuși, la un egal, dar a fost mulțumit și cu reușita ardelenilor, pentru că nu voia ca elevii lui Mirel Rădoi să prindă avânt. Finanțatorul roș-albaștrilor consideră că trupa din Bănie nu e la fel de puternică, într-o comparație directă cu CFR, lucru dovedit și în Cupă și în campionat, în doar câteva zile.
Gigi Becali, verdict dur pentru Universitatea Craiova!
„Noi aveam două opțiuni. Aveam două dorințe. Dar dorința doi nu se știe. Dumnezeu știe mai bine decât noi. Aveam două dorințe. Una, prima, era egalul. Și a doua, să bată CFR-ul. Pentru că așa era logic. Adică ca să n-avem niciun alt… dacă bătea Craiova, nu era bine pentru noi, venea la egalitate cu noi. Așa, ori că cinci, ori că șase puncte de față de cele două, un punct în plus. Adică era mai bun egalul, mai era un punct. Adică era șase, patru și două.
Deci pentru noi a fost foarte bine. A fost foarte bun. Pentru că rămâne la trei puncte de Craiova, două puncte de CFR. Deci este extraordinar pentru noi. Văd exact o echipă CFR care e puternică și am spus e mai puternică, Craiova e mai tehnică, dar totuși văd un CFR care ea e puternică fizic și câștigă dueluri, dar nu are calitate tehnică, că atare. Adică văd două echipe cu care ne batem. Nu cred că ne vor face mari probleme”, a declarat Gigi Becali potrivit fanatik.ro.
Duel în familie
Gigi Becali și Mirel Rădoi, antrenorul de la Universitatea Craiova, s-au înrudit, cu mulți ani în urmă. Ei au avut mici probleme, dar, până la urmă, s-au împăcat. Acum, totul e bine între ei, dar relația lor nu va încurca niciuna dintre cele două echipe. Fiecare vrea victoria în meciul direct, pentru că cele trei puncte puse în joc o să cântărească mult în lupta pentru titlu.
