Ilie Bolojan cheamă PSD la guvernare: „E responsabilitatea lor să vină cu soluții”

Claudia Grosu

După demitere, Ilie Bolojan cere PSD să formeze noul Guvern

Fostul premier și lider al PNL, Ilie Bolojan, a transmis luni seară, că PSD ar trebui să își asume formarea unei majorități parlamentare după ce a contribuit la demiterea Guvernului prin moțiunea de cenzură depusă alături de AUR. Bolojan a declarat că viitorul premier trebuie să aibă capacitatea de a construi o majoritate stabilă în Parlament și a subliniat că social-democrații au demonstrat deja că pot coagula suficiente voturi pentru a forma un nou Executiv.

„E foarte ușor să nu îți asumi o guvernare, să demolezi fără să pui nimic în loc”

„PSD prin moțiunea declanșată împreună cu AUR a demonstrat că poate forma o majoritate parlamentară. Celelalte partide nu au probat asta, deci este responsabilitatea PSD să-și asume formarea unei majorități și să vină cu soluții”, a afirmat liderul liberal, conform Libertatea.

Acesta a criticat și faptul că, în opinia sa, PSD a ales să iasă de la guvernare fără să prezinte o alternativă clară pentru perioada următoare. „E foarte ușor să nu îți asumi o guvernare, să demolezi fără să pui nimic în loc. Până acum nu au venit cu o soluție”, a spus Bolojan, avertizând că blocajele politice pot afecta inclusiv atragerea fondurilor europene. Întrebat dacă ar susține varianta unui Guvern condus de Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan a fost categoric. „Partidul Național Liberal nu ar trebui să voteze un astfel de premier”, a declarat acesta.

Amintim că Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis pe 5 mai. După ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR a trecut în Parlament cu 281 de voturi. Odată cu demiterea premierului, întregul Executiv a fost înlăturat, la aproape un an de la învestire.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu