Cât de avansate sunt lucrările la noua sală multifuncțională din Craiova
Proiectul celui mai ampl complex sportiv din județul Dolj avansează în ritm susținut. Președintele Consiliului Județean, Cosmin Vasile, a anunțat că lucrările la noua sală multifuncțională construită pe amplasamentul fostului Stadion al Tineretului evoluează conform graficului. „Cea mai modernă sală de sport multifuncțională din România prinde tot mai mult contur”, a transmis acesta, după o vizită pe șantier realizată în cursul dimineții, pe Facebook.
„Cea mai amplă investiție în infrastructură sportivă”
Potrivit lui Cosmin Vasile, o parte esențială a proiectului este deja finalizată: „Fundația, subsolul și parterul sunt realizate în proporție de 100%”. În această etapă, echipele de muncitori sunt concentrate pe elementele de structură vizibile ale arenei. „Se lucrează la scările principale, la tribune și la pereții arenei, iar montarea gradenelor prefabricate a început deja”, a precizat acesta.
Investiția este considerată una de referință pentru infrastructura sportivă din regiune. „Acest proiect reprezintă cea mai amplă investiție în infrastructură sportivă realizată de administrația județeană”, a subliniat președintele CJ Dolj.
La finalizare, complexul va include facilități moderne pentru competiții și antrenamente dedicate mai multor sporturi de sală. „Complexul sportiv va oferi spații moderne pentru atletism, ciclism și alte discipline, respectând cele mai înalte standarde și certificări din domeniu”, a mai declarat Cosmin Vasile.
