Filipe Coelho continuă să primească întăriri la Universitatea Craiova, direct în cantonamentul din Turcia!
Universitatea Craiova continuă pregătirea de iarnă în Antalya, acolo unde liderul SuperLigii României își pune la punct ultimele detalii înainte de reluarea campionatului. În cantonamentul din Turcia, oltenii vor disputa două meciuri amicale, cu Konyaspor și VfB Stuttgart II. Dincolo de antrenamente și teste, din tabăra Științei vine și o veste extrem de bună pentru suporteri. Mihnea Rădulescu a făcut primii pași înapoi pe teren, la trei luni după operația suferită în urma unei accidentări grave, conform DigiSport.

Ultima dată când Știința se afla lider la final de an calendaristic a fost în sezonul 1990-1991,
În luna octombrie a anului trecut, după derby-ul pierdut cu FCSB, scor 0-1, tânărul jucător de bandă a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat, verdict care l-a scos din joc pentru o perioadă lungă. Operat cu succes, Rădulescu a revenit acum la antrenamente ușoare, chiar în cantonamentul din Antalya. „Primii pași înapoi pe teren după 3 luni de la operație. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot!”, a transmis Mihnea Rădulescu pe Instagram, unde a publicat și un videoclip din timpul unui antrenament. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a ajuns la Universitatea Craiova în vara trecută. Fiind transferat de la Petrolul Ploiești pentru suma de 400.000 de euro.
Până la accidentare, acesta a bifat 12 apariții în SuperLigă și a reușit să marcheze de două ori, fiind considerat unul dintre jucătorii de perspectivă ai echipei. Revenirea sa treptată vine într-un moment excelent pentru olteni, care traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani. Universitatea Craiova a petrecut Crăciunul și Revelionul pe primul loc în clasament, o performanță care nu mai fusese reușită de 35 de ani.
Ultima dată când Știința se afla lider la final de an calendaristic a fost în sezonul 1990-1991. Atunci când echipa din Bănie a reușit eventul campionat–Cupă, sub comanda lui Sorin Cârțu, actualul președinte de onoare al clubului.
