Marius Ștefănescu e așteptat la negocieri. Dacă transferul se va realiza, fotbalistul va avea ocazia să le fie adversar celor de la FCSB, în sezonul viitor!
Laszlo Dioszegi a recunoscut că vrea să rezolve transferul lui Marius Ștefănescu la Sepsi. Conducătorul clubului spune că nu a apucat să discute prea mult cu fotbalistul oltean, dar își dorește să ajungă la o înțelegere cu acesta pentru revenire. Jucătorul se află în țară și face pregătiri individuale, pentru a nu fi surprins de nivelul unui cantonament intens, în vară.
Marius Ștefănescu a plecat de la FCSB, direct în Turcia, la Konyaspor. A rezistat doar 7 luni acolo și a rămas liber de contract. Nu și-a găsit un alt angajament, dar formația cu care a făcut pasul în fotbalul mare îi întinde acum o mână de ajutor și îl așteaptă înapoi în Superliga României.
Încep negocierile pentru transferul olteanului Marius Ștefănescu
„Marius Ștefănescu a fost la ultimul nostru meci. Nu am discutat, doar ne-am strâns mâna. Eram în febra acelui duel. Este un jucător care ne poate ajuta, o să reluăm discuțiile cu el. Să vedem dacă ajungem la un numitor comun. Vedem și ce pretenții are, dar și ceea ce putem oferi noi. Poate reușim să negociem să fie bine pentru ambele părți. Pe noi sigur ne ajută un asemenea jucător.
Marius nu prea a jucat în ultimul an. Dacă aș gândi ca un fotbalist, aș veni la Sepsi și aș vrea să joc. Apoi, dacă vine o ofertă bună pentru el… Nu suntem un club care poate oferi ceea ce oferă FCSB sau cluburile din Turcia. Trebuie să ne înțeleagă și pe noi. Neapărat săptămâna viitoare vom începe discuțiile„, a spus Laszlo Dioszegi, pentru digisport.ro.
Marius Ștefănescu a fost curtat de mai multe echipe din Superliga României, înainte de a ajunge la FCSB. La fel cum au făcut și alți fotbaliști, acesta a ales trupa din Capitală, cu speranța că va fi o super-rampă de lansare. Totuși, ca și în alte cazuri, a avut mai mult de suferit, în momentul în care Gigi Becali nu a fost mulțumit de evoluțiile jucătorului transferat de la Sepsi.
