Programatorii transformă Craiova în capitala tehnologiei, în cadrul competiției FIRST Tech Challenge
Craiova devine, pentru două zile, în perioada 28 februarie – 1 martie 2026, capitala roboților și a inovației. La final de februarie, sute de elevi pasionați de tehnologie se întâlnesc la Centrul Multifuncțional Craiova pentru a-și testa limitele, ideile și creativitatea, în cadrul FIRST Tech Challenge – Concursul Regional Sud-Vest Craiova. Atmosfera se anunță una plină de energie, emoție și multă adrenalină.
„Susținem educația modernă și inițiativele care îi încurajează pe elevi să inoveze”
Competiția este organizată sub egida organizației internaționale FIRST și a organizației Nație prin Educație, reunind aproximativ 400 de copii din cinci județe. Peste 30 de echipe formate din liceeni cu vârste între 12 și 18 ani își pun la încercare creativitatea și cunoștințele tehnice, proiectând, construind și programând roboți capabili să îndeplinească misiuni într-un joc competitiv desfășurat pe un teren standardizat, în format de alianță.
„Ne bucurăm că municipiul Craiova găzduiește un eveniment de o asemenea amploare, dedicat tinerilor pasionați de tehnologie și performanță. Susținem educația modernă și inițiativele care îi încurajează pe elevi să inoveze și să își descopere potențialul”, transmit reprezentanții Primăria Craiova, pe Facebook.
Pe lângă performanța din teren, echipele sunt evaluate și pentru designul roboților, organizare, documentare și implicarea în comunitate. Criterii care pun accent nu doar pe partea tehnică, ci și pe spiritul de echipă și responsabilitatea socială.
Craiova este reprezentată în competiție de trei echipe de liceeni talentați: Colegiul Național „Frații Buzești” – Soft Hoarders, Colegiul Național „Elena Cuza” – Rasky și Liceul „Traian Vuia” – RoboticsTrav. „Este o mândrie pentru orașul nostru să vedem elevi implicați în astfel de competiții internaționale. Investiția în educație și tehnologie este o investiție directă în viitorul comunității”, mai precizează reprezentanții Primăriei Craiova.
