Jovo Lukic ar putea juca cu Dinamo, după accidentarea din derby-ul cu FCSB

Claudia Grosu
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mihai Rotaru a spus care este starea de sănătate a lui Jovo Lukic

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a oferit informații actualizate despre starea de sănătate a lui Jovo Lukic, atacantul bosniac al echipei. Transferat în vara trecută de la Borac Banja Luka pentru 400.000 de euro, Lukic a suferit o accidentare la zona inghinală în prima repriză a derby-ului cu FCSB, meci încheiat cu scorul de 0-0.

„Depinde dacă staff-ul îl ia în calcul pentru meciul cu Dinamo”

La două zile după meci, Mihai Rotaru a anunțat că accidentarea lui Jovo Lukic nu este gravă și există șanse mari ca acesta să fie inclus în lot pentru partida cu Dinamo, din etapa a cincea a play-off-ului, programată pentru luni, 21 aprilie.

„Înţeleg că are o accidentare, acum a venit raportul medical, în această seară. Ar fi o săptămână de refacere … de fapt cred că două, trei zile. Depinde dacă staff-ul îl ia în calcul pentru meciul cu Dinamo, dar sunt două, trei zile de terapie. Astăzi a fost prima zi de refacere, nu pierde nimic”, a declarat Mihai Rotaru la Prima Sport.

Jovo Lukic (26 de ani) a înscris două goluri în 22 de partide de Superligă pentru Universitatea Craiova. Potrivit Transfermarkt, valoarea sa de piață este estimată la 500.000 de euro.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.