Universitatea Craiova l-a transferat liber de contract, iar jucătorul e gata să ajungă la cel mai înalt nivel în tricoul alb-albastru!
Campania de transferuri reușită de Universitatea Craiova, în vară, a fost una de excepție. Printre cei 15 fotbaliști aduși de olteni se numără și Steven Nsimba. Atacantul în vârstă de 29 de ani este conștient de faptul că nu mai poate fi considerat un jucător tânăr, dar consideră că, pentru el, trupa din Bănie reprezintă un nou început.
Steven Nsimba s-a declarat încântat de tot ce a găsit la Craiova. A fost impresionat de suporterii alb-albaștrilor, dar și de felul în care au decurs lucrurile de când a ajuns în România. A început să marcheze, a jucat în cupele europene și ocupă primul loc în campionat.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani pentru care transferul la Craiova reprezintă mutarea carierei
„Știu că ajung târziu la nivelul acesta, dar nu e finalul! Pentru mine este un nou început. Am muncit mult pentru acest moment. Nu a fost ușor, dar am crezut mereu în mine. (nr. despre Craiova) Oamenii sunt drăguți, colegii m-au primit foarte bine. Adaptarea este bună. (nr. despre cupele europene) A fost incredibil, chiar incredibil. În urmă cu câteva luni nu mă așteptam să joc în cupele europene.
Deci, da, sentimentul chiar a fost unul incredibil. Și pentru fani a fost, cred, un moment cu multă bucurie. Este o experiență foarte bună. Sper să ajungem într-o competiție și mai bună la finalul sezonului. (nr. despre suporteri) Se simte bine. Dar de aceea te apuci de fotbal, pentru a juca în fața a 30.000, 40.000, 50.000 de oameni. Deci, da, se simte bine”, a spus Steven Nsimba, pentru Superliga.ro.
Unde a mai jucat Steven Nsimba
Înainte de a ajunge la Universitatea Craiova, Steven Nsimba a mai jucat doar pentru formații din Franța. A evoluat pentru echipe precum FC Gobelins, CO Les Ulis, AF Bobigny, Bourges 18, Stade Lavallois, US Avranches și Aubagne Air Bel. Cea mai mare cotă de piață pe care Transfermarkt a înregistrat-o pentru atacantul francez este chiar în prezent.
800.000 de euro este cotat lui Nsimba, conform Transfermarkt. Atacantul este golgheterul Universității Craiova, cu 8 goluri înscrise în competiția internă, în acest sezon.
- Dinamo, gata să transfere un jucător important de la Universitatea Craiova: „A fost propus”
- Ofertă concretă pentru jucătorul Universității Craiova: „Suma de transfer foarte bună”
- Steven Nsimba a fost pus pe locul 1: „Cel mai bun dintre ei”
- Steven Nsimba, avertisment pentru Filipe Coelho, noul antrenor al Universității Craiova: „Aici e un club mare”
- 8 milioane de euro pentru transferul lui Steven Nsimba
